INTERVIU Loredana Groza: „«Vocea României» este cel mai tare show de talente muzicale din România,restul nu contează“

INTERVIU Loredana Groza: „«Vocea României» este cel mai tare show de talente muzicale din România,restul nu contează“

La studiourile Buftea e forfotă mare. Oamenii care dirijează emisiunile-fanion ale postului Pro TV fug de colo-colo. Un haos oraganizat. „Reptiţii în platoul 7“, se aude vocea uşor iritată a unui bărbat, care încearcă să se facă auzit în ciuda vocalizelor care răsună de peste tot. „Mâine repetiţii fără public. În platoul mare, da“, şopteşte în telefonul mobil o femeie.

 Însă „Lori a venit?“ e întrebarea care stă pe buzele tuturor, chiar şi pe ale mele, căci avem un interviu stabilit de multe zile. În sfârşit apare. Radiază, zâmbeşte tot timpul şi e foarte liniştită, în ciuda agitaţiei generale şi a faptului că fiecare vrea câte ceva de la ea, ba să înceapă filmările, ba să mai pună la punct programul. S-a mai ales şi cu mine pe cap. Dar pare că nimic nu o atinge, e bucuroasă să le facă pe toate, dar în stilul ei. Nu avem timp de introduceri, în 20 de minute trebuie să-şi ocupe scaunul din juriul „Vocea României“.

 „Adevărul“: Azi începe cel de-al patrulea sezon „Vocea României“. Au fost şi câteva schimbări. Să începem cu echipa de producţie, sunt oameni cu peste 15 ani de experienţă în străinătate. Ce viziune au ei despre un show de divertisment? 

 Loredana: Este ca o gură de aer proaspăt faptul că avem în faţă un nou început şi câteodată, ca şi într-o relaţie, orice schimbare şi orice nou început vine cu altă energie, cu altă bucurie, cu atenţie sporită şi cred că era timpul să se întâmple ceva. Era timpul să descoperim „Vocea României“ într-o altă viziune, mult mai complexă şi cu toate detaliile puse foarte bine la punct. Eu am fost fascinată în prima clipă în care am intrat în noul platou şi am văzut tot decorul, luminile, gradenele, absolut totul era schimbat. Am fost copleştiă, asta a fost prima mea reacţie, nu-mi venea să cred. M-am simţit oriunde în altă parte, dar nu în Buftea. 

 Şi-au pus amprenta şi asupra juriului?

 Da, din prima clipă am fost convinsă că şi noi vom fi furaţi de toate aceste schimbări şi vom fi cu totul şi cu totul altfel, vom ajunge pe următorul nivel. Este ca în orice joc, ca orice etapă din viaţă, trebuie să evoluăm şi să mergem mai departe. Şi am simţit acest lucru exact din prima clipă. Faptul că ei vin cu o experinţă dobândită în străinătate înseamnă că au şi un mod de organizare diferit, care pe plaiurile mioritice este binevenit întotdeauna. Cred că există foarte mult talent şi foarte multă creativitate în România, dar de multe ori ne pierdem energia din lipsă de organizare şi de eficienţă, şi cred că ei au venit cu această strategie şi cu această focusare pe detalii. Totul este foarte atent pus la punct şi legat în aşa fel încât să nu existe sincope. 

   Cred că un show este un show şi cred că nu există războaie. Războaiele le fac doar oamenii care gândesc în sensul acesta negativ

 O altă schimbare majoră este venirea lui Tudor Chirilă în juriu.

 Mi se pare că suntem extrem de potriviţi, avem gusturi comune. Personal am cântat de multe ori pe aceeaşi scenă cu el şi ştiu că este un cântăreţ foarte talentat, cameleonic, faptul că este şi actor îi dă un plus de spectaculozitate, mai şi scrie, deci este un talent complex. Cred că era nevoie de o gură de aer proaspăt în echipa noastră pe care cu siguranţă el a adus-o.

 Prima ediţie va concura cu show-ul lui Dan Negru, „Next Star“. Acesta a declarat că va fi un adevărat război, că „Vocea“ e un colos internaţional, iar „Next Star“ este un show românesc 100% . Credeţi că are vreo importanţă acest aspect pentru publicul român?

 Cred că un show este un show şi cred că nu există războaie. Războaiele le fac doar oamenii care gândesc în sensul acesta negativ, cred că este o bucurie să ne întâlnim cu fanii noştri, nu mă interesează ce alte showuri sunt pe alte canale sau dacă sunt româneşti sau chinezeşti sau turceşti. Cred că publicul nu la asta se uită, publicul se uită la spectacol, oamenii vor să fie distraţi şi cu cât o faci mai bine, cu atât eşti mai tare.

 Poate şi mai important este că sezonul acesta va fi la concurenţă directă cu un alt program foarte puternic, „X Factor“. Cum priviţi această competiţie?

 Sincer, nu mă interesează. Noi ştim ce facem, avem un show care, de când s-a lansat, s-a dovedit a fi cel mai tare show de talente cu voci din România şi restul nu contează.




Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”