Leonardo DiCaprio îl invită pe premierul canadian să accepte provocarea găleţii cu gheaţă

Leonardo DiCaprio îl invită pe premierul canadian să accepte provocarea găleţii cu gheaţă

Leonardo DiCaprio a profitat de provocarea găleţii cu gheaţă, pe care starul american a realizat-o în compania amerindienilor care militează contra exploatărilor de petrol, pentru a critica politica de mediu a Canadei, invitându-l pe premierul acestei ţări să îşi toarne apă cu gheaţă pe cap.

Leonardo DiCaprio (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actorul american lucrează în prezent în provincia canadiană Alberta la un documentar despre exploatările de şisturi bituminoase, o industrie blamată cu regularitate pentru impactul ei negativ asupra mediului înconjurător, informează AFP.

Într-o înregistrare video publicată pe contul său de Facebook, Leonardo DiCaprio apare alături de doi lideri din comunităţile autohtone, care trăiesc foarte aproape de zonele de producţie petrolieră, unde au fost descoperite în ultimii ani mai multe cazuri de cancere neobişnuite şi de mutaţii în rândul peştilor.

"Mă aflu în provincia Alberta pentru a afla mai multe lucruri despre şisturile bituminoase canadiene şi despre impactul lor asupra climei, pământului, apei, sănătăţii comunităţilor autohtone şi oamenilor care trăiesc aici", a declarat Leonardo DiCaprio, înainte de a anunţa că va face o donaţie pentru asociaţia ALS, care luptă contra maladiei Charcot - sau boala Lou Gehrig sau scleroza laterală amiotrofică - o maladie neurodegenerativă.

Înainte de a-şi turna pe cap apă cu gheaţă, aşa cum fac de obicei simpatizanţii conceptului "Ice Bucket Challenge", cei doi lideri amerindieni au lansat mai departe această provocare, îndemnându-l pe preşedintele asociaţiei petroliere canadiene şi pe CEO-ul grupului canadian Suncor, să le urmeze exemplul.

CEO-ul grupului petrolier Shell a fost şi el invitat să îşi toarne gheaţă pe cap de către preşedintele ONG-ului ecologist The Sierra Club, în timp ce Leonardo DiCaprio, după ce a acceptat provocarea, l-a nominalizat pe premierul canadian Stephen Harper, marele artizan al dezvoltării industriei petroliere canadiene.

Numeroşi oameni de ştiinţă, politicieni şi militanţi ecologişti denunţă cu regularitate consecinţele pe care exploatările de şisturi bituminoase le au asupra mediului înconjurător, deoarece această industrie necesită defrişarea unui număr mare de hectare de pădure boreală, pentru extracţia petrolului şi pentru amenajarea unor bazine de decantare uriaşe.

Veritabil fenomen viral în spaţiul online în această vară, provocarea găleţii cu gheaţă - Ice Bucket Challenge - a beneficiat de sprijinul multor personalităţi, precum fostul preşedinte american George W. Bush, cântăreţul canadian Justin Bieber şi fondatorul grupului Microsoft, Bill Gates.

Potrivit theverge.com, în momentul în care a început această campanie pentru ajutorarea persoanelor bolnave de scleroză laterală amiotrofică, regula era simplă: donarea unei sume de bani sau turnarea unei găleţi cu gheaţă pe cap. Astfel, turnarea unei găleţi cu gheaţă pe cap a fost un act gândit de către iniţiatorii campaniei ca un stimulent pentru ca oamenii să fie caritabili şi nu pentru a fi în acelaşi timp şi caritabili şi răciţi.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...