Liiceanu îl întreabă pe şeful Academiei ce părere are despre "instigaţia la crimă" lansată de Breban: Nu sunt de acord să fiu împuşcat

Gabriel Liiceanu îl întreabă pe preşedintele Academiei, Ionel Valentin Vlad, dacă este de părere că dinlăuntrul "celui mai înalt for de spiritualitate" al României poate fi lansată o "instigaţie la crimă" precum cea a lui Nicolae Breban referitor la împuşcarea lui Liiceanu şi a lui Horia-Roman Patapievici.

Scriitorul Gabriel Liiceanu i-a adresat, luni, preşedintelui Academiei Române, academicianul Ionel Valentin Vlad, o scrisoare deschisă, al cărei titlu este "Nu sunt de acord să fiu împuşcat".

Liiceanu face referire la faptul că academicianul Nicolae Breban, într-o şedinţă recentă a Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române, ar fi spus că Horia-Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu ar trebui împuşcaţi.

"Aflu că, în urmă cu mai bine de o săptămână, a avut loc în instituţia pe care o conduceţi o şedinţă a Secţiei de Filologie şi Literatură, în care un membru al Academiei, Nicolae Breban, a argumentat în faţa colegilor săi de ce, spre binele culturii române şi al ţării în general, ar fi de dorit ca Horia Patapievici şi cu mine să fim împuşcaţi. ('Derbedeii ăştia ar trebui împuşcaţi!') Am subliniat cuvântul pentru a marca folosirea lui expresă: împuşcaţi. Constat astfel că, după alocuţiunea rostită cu ocazia înscăunării sale ca preşedinte onorific al Consiliului ICR, alocuţiune în care eram numiţi 'haimanale', discursul lui Nicolae Breban s-a radicalizat", scrie Gabriel Liiceanu, în scrisoarea deschisă publicată pe site-ul contributors.ro.

Gabriel Liiceanu spune că "este a treia oară în douăzeci şi cinci de ani când, într-o ţară în sfârşit democratică, s-a cerut în mod public să fiu împuşcat", precizând că acest lucru nu îl flatează deloc.

"Prima oară a fost în 13 iunie 1990 (debutul faimoasei mineriade), când, ducându-mă dimineaţa la birou, a trebuit să traversez o mulţime care bloca intrarea în corpul C al impunătorului edificiu al fostei Case a Scânteii. Pe lângă Humanitas, în aceeaşi aripă a clădirii se afla şi sediul României libere. Mia de oameni adusă acolo (muncitori de la etajele II şi III, unde se afla 'Complexul tipografic Casa Scânteii', actualmente tipografia Coresi), monitorizată de oamenii Securităţii devenite peste noapte SRI, avea ca sarcină să scandeze pe rând 'Moarte lui Băcanu!', 'Moarte lui Paler!', 'Moarte lui Liiceanu!'. Am intrat în mulţime fără să ştiu ce se întâmplă (...) Apoi, două-trei luni mai târziu, în România Mare, a apărut o listă (erau pe ea vreo zece nume) cu persoanele care trebuiau împuşcate pe stadion 'pentru ca în România să fie linişte'. Numele meu era printre ele, de altminteri în cea mai plăcută companie. Iar acum, după douăzeci şi cinci de ani, reapar, iată, alături de Patapievici, pe lista 'de împuşcat' a lui Breban", spune Gabriel Liiceanu.

Totodată, Gabriel Liiceanu îi spune lui Ionel Valentin Vlad că în acest caz nu este vorba de Nicolae Breban, ci de însăşi Academia Română.

"Vă imaginaţi pesemne şi dumneavoastră, cum îmi imaginez şi eu, ce infern trebuie să fie în sufletul acestui om de-a ajuns să ceară, întru înseninarea lui, împuşcarea unor confraţi. Dar de ce? Şi unde? În ce cadru social? Prin decizia cărei instanţe? De către cine? De care echipă a morţii? Dar, cum spuneam, nu despre tainicele mişcări ale unui suflet înnegurat este vorba aici. Vă propun ca deocamdată să-l abandonăm pe-acesta propriei sale torturi. Nu de resortul Academiei ţine ostoirea enormei sale suferinţe. În schimb, se pare că, atunci când se întâmplă ca între zidurile Academiei să se ceară împuşcarea unui scriitor, în discuţie e Academia însăşi. Preşedintele Secţiei, dl Eugen Simion, nu s-a grăbit să sune la 112, nici să-l poftească pe vorbitor afară, nici să-l admonesteze, nici să ridice şedinţa, nici să ceară părerea colegilor aflaţi în sală despre scena la care erau martori. Dintre participanţi, am înţeles că doar doi membri - poeta Ileana Mălăncioiu şi lingvistul Grigore Brâncuş - s-au ridicat să spună că rostul Academiei nu este să propună execuţii sumare. Le mulţumesc amândurora. Se pare că academicianul Brâncuş, un respectabil domn trecut de 85 de ani, a plătit pe dată firescul intervenţei sale, fiind reprimandat golăneşte de către vorbitorul setos de sânge. Ceilalţi, înfricoşaţi (?!), au tăcut mâlc, făcându-se astfel complici cu cele petrecute sub ochii lor. Nimeni, în afara celor doi, n-a mai găsit de cuviinţă să semnaleze faptul că printre ei se rătăcise un personaj care îi compromitea pe toţi şi, odată cu ei, însuşi blazonul Academiei", afirmă Gabriel Liiceanu.

Liiceanu vorbeşte şi despre "vinile" care i se aduc de ani buni lui Horia-Roman Patapievici.

"Atât de mari, se pare, încât ele ar trebui ispăşite, iată, prin moarte! Stupefiantă, în cazul judecării lui, este tehnica inversării termenilor realităţii, încăpăţânarea cu care albul este prezentat ca negru. Cum s-a ajuns ca una dintre cele mai rafinate personalităţi ale culturii noastre, în loc să primească onorurile de rigoare, să fie scuipată pe stradă şi tratată, într-un discurs continuu al urii, ca 'haimana' şi 'derbedeu'? Care sunt crimele care i se pun în spate? Eminescu, mai întâi. Am obosit şi eu, şi alţii (nu mai vorbesc de însuşi cel incriminat) să explicăm că Patapievici nu a vorbit niciodată de Eminescu ca despre un cadavru. Dimpotrivă! De câte ori i se pune în seamă o asemenea enormitate, în joc e o răstălmăcire ordinară. În textul său (publicat în revista Flacăra nr. 1-2, 2002, p. 86 şi intitulat 'Inactualitatea lui Eminescu în Anul Caragiale'), Patapievici spune că în cultura postmodernă care domină universitatea românească de azi, Eminescu a ajuns să fie considerat învechit şi să fie tratat ca lucrul acela de care te ruşinezi şi pe care vrei să-l ascunzi. 'Ştim cu toţii expresia 'chaque famille a son cadavre dans l᾿armoire'. Patapievici îl elogiază pe Eminescu-cel-etern-viu şi deplânge faptul că noile generaţii îl văd ca pe 'cadavrul din debara'. Cât despre felul în care Patapievici a vorbit 'de rău' poporul român... De ce ne facem că nu ştim în ce măsură în marile iubiri pândeşte dezamăgirea pe care poate să ne-o producă fiinţa îndrăgită? Nu tocmai în marginea absolutului ratat a apărut de-a lungul istoriei culturii europene locul retoric al celui dezminţit în aşteptările lui? Cu cât mai aprigă e iubirea, cu-atât mai mari sunt exigenţele faţă de fiinţa iubită. Cu cât vei fi aşezat-o mai sus, cu-atât, la ceasul bilanţului, o vei însoţi mai tare cu vaietele şi blestemele tale. Iar când e vorba de suferinţa pe care ţi-o provoacă defectele poporului tău, tonul dezamăgirii suferinde din prea multă iubire urcă până 'pe culmile disperării' (...)", scrie Gabriel Liiceanu.

El face referire şi la afirmaţii similare făcute de Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Octavian Goga, Emil Cioran şi Petre Ţuţea.

"Breban a uitat să-i pună pe lista celor de împuşcat pe toţi aceştia", spune Gabriel Liiceanu, precizând că, dacă ar fi fost german, Nicolae Breban ar fi trebuit "să compună o listă a morţii din care n-aveau cum să lipsească Hegel ('Germanul, cu cât e mai slugarnic într-o privinţă, cu atât e mai desfrânat în alta; mărginire şi lipsă de măsură, originalitate, este îngerul satanic care ne loveşte pe noi, germanii, cu pumnii'), Nietzsche ('A fi un bun german înseamnă a te degermaniza' şi 'Un bun german e cel care nu mai e german') şi, mai abitir, Schopenhauer ('În perspectiva morţii mele, doresc să fac această confesiune: dispreţuiesc naţiunea germană datorită prostiei sale nesfârşite şi roşesc la gândul că îi aparţin'.).

Gabriel Liiceanu mai spune că "iubirea de ţară nu poate fi niciodată judecată după vehemenţa lovirii cu pumnul în piept".

"Aşadar, domnule Preşedinte, Breban a cerut ca Horia Patapievici şi cu mine să fim împuşcaţi în numele îngrijoratei sale iubiri de România şi a neiubirii noastre de ea. Nu credeţi, desigur, cum nu cred nici eu, că patriotismul poate fi pur şi simplu proclamat şi folosit apoi ca jalnică formă de legitimare, la adăpostul căreia e permisă orice ticăloşie. Iubirea de ţară nu poate fi niciodată judecată după vehemenţa lovirii cu pumnul în piept şi după fierbinţeala cuvintelor vărsate la un microfon", spune Gabriel Liiceanu.

El precizează că patriotismul lui Patapievici poate fi în schimb măsurat direct după serviciile pe care le-a adus el imaginii României şi după felul în care a pătruns cultura ei în lume în cei şapte ani cât s-a aflat în fruntea Institutului Cultural Român. "Niciodată România n-a fost mai mult şi mai bine onorată în faţa altor culturi ca în aceşti ani faşti", afirmă Gabriel Liiceanu.

În ceea ce îl priveşte, Gabriel Liiceanu spune că acesta poate fi dovedit de numărul de volume publicate până în prezent de editura Humanitas, pe care acesta o deţine.

"Cât priveşte patriotismul meu, neclamat niciodată ca atare, cred că ar putea fi judecat după cele douăzeci de milioane de cărţi şi după cele peste trei mii de titluri pe care Humanitas le-a revărsat asupra ţării în acest sfert de secol. Peste jumătate aparţinând unor autori români. (Vi se pare oare că este un motiv suficient ca să fiu împuşcat pentru că titlurile lui Nicolae Breban nu se află printre ele?)", spune Liiceanu.

El face referire şi la patriotismul imprecatorului Breban. "Cred, în schimb, că şi patriotismul acestui imprecator îşi are propria măsură. Ce-ar fi să pornim, de pildă, în evaluarea lui de la numărul de dedicaţii îngenuncheate date de Breban în ascuns pe propriile volume, de-a lungul anilor ᾽70 - ᾽80, cuplului care a făcut României cel mai mare rău din istoria sa: cuplul Ceauşescu? Cât îşi iubeşte oare ţara cel care sărută în culise mâna tiranului? Sau ce-ar fi să luăm ca măsură a patriotismului său acel zglobiu şi cinic 'Servim ţara!', cu care-şi însoţea convorbirile telefonice cu generalul de Securitate Pleşiţă, după ce-i livra acestuia date despre prietenii apropiaţi şi rudele lor? Grav e că pe omul acesta domnul Boroianu l-a ales să onoreze Consiliul Institutului Cultural Român. Acesta este omul care, dintre zidurile Academiei, animat de-o irepresibilă iubire de patrie, a cerut împuşcarea celor care nu l-au onorat pe măsura voită de el", mai spune Liiceanu.

Gabriel Liiceanu îşi încheie scrisoarea deschisă adresată preşedintelui Academiei Române întrebându-l ce părere are despre cele afirmate de Nicolae Breban.

"N-am cum să nu vă întreb, Domnule Preşedinte, dacă credeţi că dinlăuntrul 'celui mai înalt for de spiritualitate' al României poate fi lansată instigaţia la crimă. Aştept cu încredere răspunsul dumneavoastră", concluzionează Liiceanu.

În "PS"-ul scrisorii sale, Gabriel Liiceanu spune: "Cuvântul 'a împuşca', când se aplică la oameni, nu poate fi o metaforă, cum am auzit că a încercat să se explice ulterior Breban. Poţi, metaforic, să împuşti un ban, dar niciodată un om. Care e metafora când ceri, dintr-un fotoliu al Academiei, împuşcarea cuiva numai pentru faptul că n-a ajuns să te vadă cum te vezi tu pe tine în visele tale de smintită mărire?".

Nicolae Breban a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că a folosit într-o şedinţă la Academia Română o metaforă, poate nefericită, referitor la Horia-Roman Patapievici şi că a vrut să arate că dispreţuieşte atacurile la adresa neamului românesc, precizând totodată că nu s-a referit şi la Gabriel Liiceanu.

De asemenea, Nicolae Breban a catalogat ca fiind "folclor" ce se spune despre el. "Ăsta este un folclor. Eu am mai auzit tonul ăsta. La Academie am repetat doar pe scurt ce am spus la Antena 3 (într-o emisiune, n.r.), dar asta cu împuşcatul este o variantă din ce am spus (...) am spus că, dacă omul ăsta, Patapievici, ar fi fost în Polonia şi ar fi murdărit şi înjurat istoria poloneză, probabil că polonezii l-ar fi împuşcat, nu eu. A fost o metaforă, poate nefericită, dar arăta faptul că eu dispreţuiesc atacurile la adresa neamului românesc şi a istoriei acestui neam. Vroiam să spun că probabil polonezii ar fi reacţionat foarte dur. Asta vroiam să spun. Pe când în România nu a reacţionat nimeni. Dispreţuiesc pe cei care atacă istoria şi limba românească. Asta e tot ce am spus. N-am spus nimic de Liiceanu", a declarat Nicolae Breban, pentru MEDIAFAX.

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Informație / 30 de filiale județene ale Pro România își negociază trecerea la PSD. Tudose: Ponta va rămâne de po…

2 Informație / Eu rămân, Mafia va pleca! / Vela îl aduce pe Berbeceanu să-i țină spatele după ce a fost amenințat de…

3 ALERTĂ / Firea a băgat Capitala României în faliment? STB a depus garanție la Fisc sediul și parcul de autobuze …

4 Mafia din MAI, în corzi! Mesajul lui Traian Berbeceanu!

5 Când scapă statul român de porcii plantați de Dragnea în funcții cheie? Citiți și voi ce-a făcut ăsta!

recomandări

Te ia DNA: Cristi Bâgiu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Iată cum te poți cățăra pe turnul Eiffel