Lupii au pus stăpânire pe zona interzisă din Cernobîl: Radiaţiile, mai puţin dăunătoare decât oamenii

Lupii au pus stăpânire pe zona interzisă din Cernobîl: Radiaţiile, mai puţin dăunătoare decât oamenii

Concluziile unui studiu îndelungat efectuat în zona de excludere din Cernobîl şi publicate luni, la aproape 30 de ani de la catastrofa nucleară, relevă o prezenţă vastă a animalelor sălbatice în regiune, cu precădere lupi, în ciuda efectelor devastatoare produse de cel mai grav accident nuclear din istorie, dezvoltarea fiind posibilă, aparent, datorită absenţei oamenilor în zonă.

Lupii au pus stăpânire pe zona interzisă din Cernobîl: Radiaţiile, mai puţin dăunătoare decât oamenii (Imagine: AFP / Mediafax Foto)

Potrivit studiului, citat de The Guardian , ceea ce părea cândva o regiune pustie în preajma zonei unde s-a produs catastrofa nucleară în 1986 este acum plină de elani, căprioare, cerbi, mistreţi şi lupi sălbatici.

Cercetătorii au efectuat o serie de cartări aerofotografice în lunile de iarnă din perioada 1987 - 1997, estimând apoi populaţiile de animale în baza urmelor lăsate de acestea în zăpadă.

S-a descoperit, astfel, că numărul animalelor din zona interzisă era aproape egal cu cel din alte patru rezervaţii naturale, necontaminate, din regiuni limitrofe. Numărul lupilor, însă, era de şapte ori mai mare decât cel din rezervaţii.

“Este foarte probabil ca numărul animalelor sălbatice din Cernobîl să fie mult mai mare decât era înainte de accident”, susţine unul dintre cercetători.

“Aceasta nu înseamnă că radiaţiile sunt benefice pentru faună, ci doar că efectele prezenţei umane, inclusiv vânatul, agricultura şi silvicultura, sunt mult mai dăunătoare”, mai spune cercetătorul.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”