Manolescu despre cărțile scrise în detenție: E o escrocherie națională, o bătaie de joc fără margini

Manolescu despre cărțile scrise în detenție: E o escrocherie națională, o bătaie de joc fără margini

Profesorul Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor, consideră că scrierea și publicarea unor cărți în detenție, în ultimii ani, reprezintă "o escrocherie națională", "o bătaie de joc fără margini".

"Toată povestea este de o bătaie de joc fără margini, o escrocherie națională. Oameni care nu știu să scrie, care pretind că au scris nu una, ci mai multe cărți... Dar mai este o întrebare: profesorii, mari specialiști, Dan Pavel, Paul Dobrescu, Miron de la ASE, care au făcut referate favorabile. Sau cei care au făcut referat favorabil lui Dinel Staicu, care a avut problema cu teza lui de doctorat, care era făcută de altcineva. Adică chestii flagrante. Pentru Copos, un profesor, Brezeanu, de la Facultatea de Istorie, în timpul decanatului lui Cioroianu. Sunt peste 100 de cazuri. Am văzut lista pe care a publicat-o ministerul", a declarat, luni, pentru AGERPRES, Nicolae Manolescu.

El spune că acest fapt este "foarte grav" și vede necesar ca ministrul Justiției "să intervină și să abroge această măsură".

"Nu înțeleg de ce, până acum, tribunalele au refuzat să facă cunoscute aceste lucruri și abia acum, cu noul Guvern, au ieșit la iveală", a spus Manolescu. El s-a întrebat "ce se întâmplă cu cărțile, pe care nu le-a văzut nimeni, pentru că ele au fost cumpărate în tiraje integrale de către beneficiari". "Ceea ce mă face să cred că și le-au plătit. Aici sunt niște edituri, în special una la Craiova care a profitat din plin, are zeci de cărți", a adăugat Manolescu.

În opinia acestuia, "trebuie mers la rădăcină și văzut cine a dat această dispoziție, în ce condiții, pe ce idee s-a pus problema, ce se întâmplă cu aprobările și cum s-a ajuns la această aberație".

"Că nu e vorba de un caz, două, nouă. E vorba de nenumărate situații. Sunt peste o sută. Peste o sută. Sunt oameni luați nu numai pentru corupție, ci și pentru omor. Li s-a redus pedeapsa de omor pentru că au scris o carte", a spus profesorul, subliniind că, "în primul rând, ar trebui interzis tot și apoi evaluate lucrările și luați la întrebări cei care au dat recomandările".

Nicolae Manolescu a vorbit și despre doctoratele plagiate. "Nu e posibil să nu te uiți măcar pe bibliografia lucrării și să vezi — cazul Tobă — la litera A, Apud, ca Ionescu", a afirmat el. "Sunt mai mulți oameni acolo. N-a văzut nimeni aceste chestii? Nu se poate așa ceva. Nu a văzut Brezeanu ăsta de la Istorie că lucrarea lui Copos e copiată? Am văzut și eu pasaje", a spus Manolescu.

Potrivit lui Manolescu, un deținut nu se poate documenta în pușcărie pentru a realiza o lucrare științifică.

"Și pe urmă, cum se informează ei? Ca să scrii o carte trebuie să și citești. Să ai bibliografie. Eu înțeleg că ei primesc un pachet pe săptămână cu alimente, dar primesc și cărți? Au bibliotecă? O secție de specialitate în pușcărie, la Jilava, la Rahova sau la Târgșor?", a comentat președintele USR.

Referindu-se la cărțile scrise în detenție de fostul premier Adrian Năstase, Manolescu a spus că acesta "era capabil", ceea ce "nu se poate vorbi, de pildă, de MM Stoica".

"Că a scris Năstase și Paul Dobrescu i-a făcut referatul. Adrian Năstase era capabil, a mai scris. Dacă le-o fi scris el. Nu știu. Eu sunt prieten cu el, dar asta nu înseamnă neapărat că îl cred pe cuvânt. Dar nu e numai cazul lui. Sunt nenumărați alții. Am văzut blogul lui MM Stoica, de exemplu. Plin de greșeli de exprimare și de ortografie. Păi cum să scrie ăsta o carte? În ce limbă? Nu înțeleg. Nu se poate așa ceva. Dinel Staicu și alții... Lui Becali, Gigi, cine i-a făcut referatul? Însuși mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza. Incredibil, totuși. Incredibil", a afirmat Nicolae Manolescu.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

5 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski