O cafea băută la sfârșitul zilei întârzie cu 40 de minute ciclul somnului (studiu)

O cafea băută la sfârșitul zilei întârzie cu 40 de minute ciclul somnului (studiu)

Consumul unui espresso dublu sau echivalentul său în cofeină cu trei ore înainte de ora obișnuită a culcării întârzie cu 40 de minute ciclul natural al somnului, se arată într-un studiu publicat marți și menționat de 7sur7.be.

Este prima oară că un studiu dezvăluie în ce măsură cafeaua băută seara întârzie ceasul circadian intern, care ne semnalează la nivel celular momentul când trebuie să ne culcăm și când să ne trezim. În cadrul său, cercetătorii au apelat la cinci persoane, trei femei și doi bărbați, care au fost supuși unor experimente cu cafeină timp de 49 de zile în laboratorul pentru somn și cronobiologie de la Universitatea Colorado (Statele Unite).

Participanții au fost puși în patru situații în care au fost asociate diferite grade de luminozitate și doze de cafeină. Ei au fost plasați într-un mediu slab luminat și au primit un comprimat de 200 de miligrame de cafeină, potrivit greutății lor. Cercetătorii au prelevat eșantioane de salivă pentru a măsura nivelurile de melatonină, hormon secretat de glanda pineală pentru a induce somnul.

Ceasul central uman se reglează în funcție de intensitatea luminii și coordonează ceasurile celulare în tot organismul, explică cercetătorii. În timpul ciclului circadian de 24 de ore, nivelurile de melatonină din sânge cresc pentru a semnala începutul perioadei biologice de somn, scăzând apoi la răsărit, pentru a semnala trezirea.

Participanții la studiu care au luat un comprimat de cafeină în mediu slab luminat au înregistrat o întârziere de circa 40 de minute în ritmul circadian la începutul fazei de somn față de cei care primiseră un produs placebo. Întârzierea provocată de doza de cafeină a fost de circa o jumătate din cea indusă de o expunere de trei ore la o lumină intensă înainte de a merge la culcare.

Studiul a mai arătat că o lumină puternică, singură sau combinată cu consumul de cafeină, provoacă o întârziere a ciclului circadian de 85 și, respectiv, 105 minute.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria