Palincă de caise produsă la Sfântu Gheorghe, medalie de aur la un concurs european

Palincă de caise produsă la Sfântu Gheorghe, medalie de aur la un concurs european

Un sortiment de palincă de caise, produs într-o distilerie mică din Sfântu Gheorghe, a câştigat o medalie de aur la unul din cele mai prestigioase concursuri din Europa, la care au fost prezentate şi testate aproximativ 1.700 de mostre din unsprezece ţări.

Palincă de caise produsă la Sfântu Gheorghe, medalie de aur la un concurs european (Imagine: Andrei Spirache / Mediafax Foto)

Cei doi asociaţi ai distileriei de palincă "Potio Nobilis" din Sfântu Gheorghe, Fustos Imre şi Dezso Tibor, au declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că la ediţia din acest an a concursului "Destillata" de la Viena societatea din Sfântu Gheorghe a obţinut şapte medalii, din care una de aur pentru sortimentul de palincă de caise.

"Anul trecut nu am avut curajul să mergem până la Viena, dar anul acesta am zis că trebuie să încercăm. «Destillata» este unul din cele mai prestigioase concursuri de profil din Europa, iar participarea noastră a avut ca rezultat şapte medalii obţinute pentru produsele noastre, respectiv o medalie de aur, patru de argint şi două de bronz. Medalia de aur am obţinut-o pentru palinca de caise. Sunt singurele medalii pentru România, am fost singurii participanţi din ţară", a subliniat Fustos.

El a precizat că la acest concurs participă, în general, produse medaliate la concursuri de amploare mai mică, la ediţia din acest an fiind prezentate aproximativ 1.700 de mostre din unsprezece ţări.

Oamenii de afaceri covăsneni au menţionat că la acest concurs, care a avut loc în luna martie, se acordă şi un calificativ pentru firmă, iar pe baza produselor prezentate şi a rezultatelor obţinute au primit calificativul de "cea mai bună calitate".

"Este un concurs cotat de cei din branşa aceasta ca unul foarte prestigios. Este o confirmare pentru noi că suntem pe drumul cel bun şi ne apropiem de elita producătorilor de palincă. Sper că va conta şi pe piaţă acest lucru, pentru că şi pentru consumatori rezultatele de la concursuri sunt o confirmare specializată a faptului că produsul este bun", au spus Fustos şi Dezso.

Cei doi oameni de afaceri din Sfântu Gheorghe au început această activitate în urmă cu doi ani, iar în prezent ei produc 15 sortimente, între care palincă din afine, zmeură, pere pădureţe, soc, mere, pere, caise, struguri sau prune.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia