Peste 160 de lucrări la Bienala Naţională de Arhitectură, între 15 şi 30 octombrie, în Bucureşti

Peste 160 de lucrări la Bienala Naţională de Arhitectură, între 15 şi 30 octombrie, în Bucureşti

Peste 160 de lucrări vor fi prezentate la Bienala Naţională de Arhitectură (BNA) 2014, care se va desfăşura între 15 şi 30 octombrie, în Bucureşti, au anunţat, luni, organizatorii evenimentului, într-o conferinţă de presă.

Peste 160 de lucrări, la Bienala Naţională de Arhitectură, între 15 şi 30 octombrie, în Bucureşti (Imagine: www.uar-bna.ro)

La conferinţa de presă, care a avut loc luni, la sediul Uniunii Arhitecţilor din Bucureşti (UAR), au participat Viorica Curea, preşedinte al UAR, Dan Segiu Hanganu, preşedinte de onoare al BNA 2014, Ovidiu Stejaru, secretar al BNA 2014, şi Sergiu Nistor, comisarul BNA 2014.

Sergiu Nistor a precizat că cea de-a XI-a ediţie a Bienalei Naţionale de Arhitectură (BNA), care va avea loc în perioada 15-30 octombrie, este organizată de Uniunea Arhitecţiilor din România (UAR), în colaborare cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", Bucureşti (UAUIM). Acesta a mai spus că Bienala Naţională de Arhitectură se desfăşoară neîntrerupt din anul 1994.

Evenimentul central al BNA 2014 este expoziţia-concurs "Dileme şi provocări ale spaţiului arhitectural - România 2013-2014", care conţine şase secţiuni, la care au fost înscrise 184 de lucrări, de un număr de peste 200 de autori. Expoziţia va fi deschisă în holul UAUIM şi poate fi vizitată în perioada 17-30 octombrie, între orele 09.00 - 17.00.

Juriul bienalei este format din arhitecţi străini recunoscuţi, arhitecţi români din diaspora şi arhitecţi din România şi laureaţi ai ediţiilor precedente ale bienalelor sau ale altor concursuri naţionale şi internaţionale. Pe 15 octombrie, în sala de expoziţie a UAUIM, juriul va prezenta din lucrările depuse la sfârşitul lunii iulie (184) un număr de 161 de lucrări rămase în competiţie.

"Avem de-a face cu o reuniune profesională, în primul rând, şi abia, în al doilea rând, cu o competiţie. Competiţia are un caracter absolut colegial, dar expoziţia se cheamă expoziţie-concurs (...) şi va reuni 161 de lucrări, ceea ce înseamnă clădiri de locuinţe, locuinţe colective, locuinţe individuale, dotări socio-culturale şi de producţie, proiecte de amenajare a spaţiului urban, restaurări de monumente istorice, arhitectură de interior şi, nu în ultimul rând, o secţiune bogată de publicaţii", a declarat Sergiu Nistor, precizând că la această ediţie a evenimentului vor fi prezentate mai puţine lucrări decât la Bienala de acum doi ani.

Totodată, preşedintele UAR, Viorica Curea, a spus că ediţia din acest an a Bienalei îndeamnă publicul să reflecteze "asupra valorilor fundamentale ale modelului urban şi rural, faţă de schimbările societăţii în ansamblul ei, asupra dezvoltăriii tehnologiilor de construcţii, dar şi asupra unor neîncentate constrângeri economice".

Bienala va găzdui şi conferinţe profesionale axate pe problematica celor şase secţiuni ale evenimentului: arhitectura locuinţei, arhitectura dotărilor publice, patrimoniul arhitectural, arhitectura de interior, amenajările publice şi urbanismul, publicistica de specialitate.

Acestora li se adaugă ciclul de conferinţe "România 100+", care vor explora oportunităţile pe care le are arhitectura şi urbanismul din perspectiva apropiatului centenar al statului român modern şi al pregătirii României pentru a asuma în 2019 preşedinţia UE.

Gala decernării premiilor BNA 2014 se va desfăşura pe 16 octombrie la Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB). Ca o recunoaştere a valorilor şi a contribuţiilor aduse de arhitecţi şi urbanişti cadrului construit al oraşelor României vor fi acordate şase premii la secţiunile BNA 2014, premiul preşedintelui BNA 2014, medalia preşedintelui UAR, medalia Opera Omnia, precum şi premii ale sponsorilor.

Catalogul expoziţiei Bienalei Naţionale de Arhitectură, editia a XI-a, va fi oferit participanţilor la gala de închidere a BNA 2014 din 30 octombrie şi va fi disponibil publicului interesat la sediile UAR.

BNA 2014 este cofinanţat de Ministerul Culturii şi are ca partener oficial Primăria sectorului 1 şi Institutul Cultural Român (ICR).

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...