Prima înlocuire de călcâi din lume efecutată cu ajutorul unei imprimante 3D

Prima înlocuire de călcâi din lume efecutată cu ajutorul unei imprimante 3D

O echipă de medici din Australia a utilizat o imprimantă 3D, într-o procedură în premieră mondială, pentru a înlocui călcâiul distrus de cancer al unui pacient cu unul confecționat din titan, a informat presa locală citată miercuri de agenția Xinhua.

Un bărbat în vârstă de 71 de ani, al cărui picior drept era afectat de cancer crezuse că singura sa opțiune posibilă este amputarea, însă după o intervenție chirurgicală de succes el poate sta acum din nou pe propriile picioare.

Echipa condusă de profesorul Peter Choong de la Spitalul St. Vincent din Melbourne a scanat piciorul stâng al pacientului și a creat o imagine 3D, pe care a folosit-o apoi pentru a construi o replică a călcâiului confecționată din titan. Compania de biotehnologie "Anatomics" împreună cu Commonwealth Scientific and Industrial Research Organization (CSIRO) au participat la efortul comun de a imprima 3D porțiunea de os care lipsea pentru un nou călcâi complet.

"Progresele științei ne-au permis să luăm în considerare imprimarea 3D a oaselor pe baza culegerii de informații despre piciorul pacientului, indicării dimensiunilor exacte ale piciorului și reproducerii acestuia cu noua tehnologie 3D", a declarat doctorul Choong. Această procedură de înlocuire a unei părți osoase a călcâiului unui om cu tehnologia de imprimare 3D este primul caz din lume, subliniază Xinhua.

Doctorul Choong a precizat că lucrează în acest domeniu de mulți ani și visează de multă vreme la acest tip de operații. "Este foarte interesant. Este un exemplu foarte bun despre cum progresele în domeniile științei, tehnologiei și cercetării pot fi direcționate spre satisfacerea nevoilor unui pacient", a declarat Peter Choong.

AGERPRES /(autor: Constanța Niță; editor: Mihaela Nicolaescu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria