Românii dau năvală în Grecia la început de toamnă

Românii dau năvală în Grecia la început de toamnă

Românii au preferat anul acesta să-şi ia concediul de vară la începutul lunii septembrie, iar destinaţia vedetă a acestui an se anunţă Grecia, cu o creştere a cererilor cu 50% faţă de anul trecut, conform datelor oferite de agenţia de turism Paralela 45.

„Grecia a fost anul acesta fără doar şi poate cea mai accesată destinaţie turistică a verii, cu creşteri de aproape 50% faţă de anul trecut. Rezervările au crescut cu 45% pentru Santorini, 36% pentru Mykonos şi 15% pentru Kos şi Corfu, cele mai căutate insule greceşti din 2014. Pentru turiştii atenţi la buget, luna septembrie este ideală pentru că avem tarife cu 30-32% mai reduse decât în plin sezon”, spune Daniela Dumitrică, Marketing Manager Paralela 45.

Santorini este insula care a avut cea mai mare creştere de turişti români anul acesta, fiind recunoscută pentru cele mai frumoase apusuri de soare, bisericile albe cu cupole vopsite în albastru şi peisajele spectaculoase. Mykonos a luat avânt în ultimii ani, mai ales în rândul tinerilor, mari amatori de cluburi şi baruri în vogă, unde vin DJ celebri. De altfel, Mykonos este numită şi „Ibiza Greciei”. În acelaşi timp, insulele Kos şi Corfu sunt recomandate pentru vacanţele liniştite, în familie, unde relaxare este cuvântul de ordine.

Ofertele turistice pentru luna septembrie sunt reduse şi cu 32% faţă de vârful de sezon. Astfel, un pachet de şapte nopţi în insula Kos, pentru o persoană, începe de la 273 de euro, un pachet similar în Corfu porneşte de la 371 de euro, în Mykonos de la 517 euro de persoană şi în Santorini de la 593 de euro.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...