Spectacolul „Două loturi“ de la Teatrul Naţional ajunge în Ungaria

Spectacolul „Două loturi“ de la Teatrul Naţional ajunge în Ungaria

„Două loturi“ este spectacolul care i-a adus lui Alexandru Dabija Premiul pentru cel mai bun regizor la Gala UNITER din 2013, iar scenografului Helmut Sturmer, alte două distincţii--Premiul pentru cea mai bună scenografie la Gala UNITER şi Premiul pentru scenografie la Festivalul Comediei Româneşti.

Anul acesta, spectacolul de la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti (TNB) a fost selectată pentru a participa la prima ediţie a Festivalului MITEM („Madach International Theatre Meeting”), organizat de Teatrul Naţional din Budapesta în perioada 26 martie-7 aprilie 2014, în cadrul tradiţionalului Budapest Spring Festival 2014.

Teatrul Naţional Bucureşti va susţine la Budapesta două reprezentaţii ale spectacolului ”Două loturi”, găzduite la Sala Gobbi Hilda, pe 3 aprilie, de la 17.00 şi de la 20.00.

Cu ocazia turneului de la Budapesta, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“ a programat la Bucureşti o reprezentaţie a spectacolului, de Ziua Mondială a Teatrului, pe 27 martie 2014, la Sala Pictură, orele 20:00.

În „Două loturi“, regizorul spectacolului, renumitul Alexandru Dabija, care vede enorm şi simte monstruos, face o demonstraţiune mişcătoare despre cum putem închipui noi, modernii, o scriere clasică. Un altfel de Caragiale, carevasăzică, într-o lectură teatrală producătoare de furnicături şi emoţiune, despre hazard, noroc şi nenoroc, despre fatalitatea care capătă fizionomie perfidă. Sau, cum ar spune directorul de scenă, un Caragiale în manieră horror, în care drama se combină graţios cu umorul negru.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 VIDEO Priviți aceste imagini apocaliptice cu pădurea care oferea protecție militarilor ucraineni în fața dronelor rusești...

5 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență