Ştirbu: Persoanele publice să se abţină de la afirmaţii privind intrarea TVR în insolvenţă

Ştirbu: Persoanele publice să se abţină de la afirmaţii privind intrarea TVR în insolvenţă

Preşedintele Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor, Gigel Ştirbu, a declarat, luni, la audierile pentru candidaţii la CA al TVR, că persoanele publice nu ar trebui să facă declaraţii privind intrarea în insolvenţă a TVR, arătând că există o îngrijorare din partea unor creditori ai televiziunii.

"La Comisie am primit o anumită atenţionare din partea unor creditori ai SRTV prin care se comunică că, în urma declaraţiilor publice ale unor persoane din SRTV, dar şi ale unor oameni politici cu greutate în statul român, există, la un moment dat, o îngrijorare în zona creditorilor şi partenerilor SRTV cum că această instituţie ar intra în insolvenţă", a afirmat Ştirbu.

El a spus că la ora actuală nu există o decizie privind intrarea în insolvenţă a TVR şi le-a recomandat candidaţilor la CA al TVR să nu facă astfel de declaraţii. "La ora actuală nu există o decizie pentru acest lucru şi cred că aceste decraţii fac mai mult rău decât bine acestei instituţii. Există această îngrijorare în spaţiul public că aceste declaraţii fac mai mult rău decât bine acestei instituţii, cred că aceste declaraţii nu ar trebui făcute", a aprecizat Ştirbu.

"Nu vă hazardaţi să faceţi declaraţii în legătură cu acest lucru, va duce la crearea unei stări de instabilitate", a adăugat Ştirbu. El a făcut aceste precizări, după ce unii parlamentari l-au întrebat pe Stelian Tănase în privinţa intrării în insolvenţă a TVR. Tănase a răspuns că se abţine de la declaraţii pe această temă.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că soluţia în cazul TVR trebuie propusă de Consiliul de Administraţie, arătând că sunt trei "soluţii mari şi late", dar, în opinia sa, cea mai acceptabilă este insolvenţa, astfel încât într-un an se va ajunge la un echilibru al cheltuielilor.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro