Trei ani de când Fidel Castro i-a predat puterea fratelui său. Regimul lui Castro: Saturn care îşi devorează propriii copii?

Trei ani de când Fidel Castro i-a predat puterea fratelui său. Regimul lui Castro: Saturn care îşi devorează propriii copii?

Dar ce regim îşi mai poate revendica, astăzi, statutul de a fi sfidat cea mai mare putere din lume, de a-l fi umilit pe preşedintele John F. Kennedy în momentul tentativei de invazie din 1961, din Golful Porcilor, de a fi adus planeta în pragul războiului nuclear, şi care să-şi fi trimis soldaţi să lupte pe mai multe continente încercând să reînnoiească ideea de revoluţie?

Ultimă colonie spaniolă, emancipată în 1898 şi devenită de îndată colonie a Statelor Unite, Cuba este o insulă care a încercat să-şi schimbe direcţia, dorind să aparţină unei Eurasii socialiste care se întindea din Germania până în Vietnam. Sloganul regimului avea să fie „Socialismul sau moartea” iar manifestul politic exponenţial al „castroismului” va deveni discursul „Istoria mă va achita” al lui Castro, din timpul procesului de la Santiago din 1953.

La început, sovieticii îl suspectau pe Castro ca era un fel de „cal troian” al americanilor, a cărui „Mişcare” venise la putere în Cuba în urma unei operaţiuni CIA. În 1959, KGB-ul avea într-adevăr motive să-l considere pe Fidel Castro un agent de penetrare plasat cu abilitate de americani în blocul sovietic. Directoratul 2 din KGB vedea în Castro o cârtiţă infiltrată abil de CIA în lagărul comunist. Un prieten de-ai lui Fidel Castro, Carlos Franqui, consemna în cartea „Family portrait with Fidel” următoarele: „CIA, care apare public drept inamicul lui Fidel, în realitate i-a fost întotdeauna un aliat”, iar Orlando Bosh, care a luptat împotriva lui Castro în anii 1960, a avertizat mediile emigranţilor cubanezi din Florida să nu se încreadă în afirmaţiile CIA dacă vor să lupte împotriva lui Castro.

De unde provin aceste suspiciuni ale sovieticilor? În adolescenţă, Castro a fost iniţiat de iezuiţi în structura secretă de spionaj Convivio întemeiată de Alberto de Castro, structură care va schimba informaţii secrete cu serviciile de spionaj americane din spaţiul caraibian. Prin intermediul Ordinului Iezuiţilor şi al societăţii lor secrete, Castro va întemeia legături cu diplomatul american William A. Wieland, şeful „Biroului Caraibian” din Departamentul de Stat, funcţie deţinută de acesta după 1952. Legăturile lui Castro cu Wieland au atras atenţia KBG-ului.

Castro a preferat să-şi construiască propria mişcare revoluţionară, echipa recrutându-şi-o din rândurile aripii reformiste şi radicale a Partidului Ortodox, evitând participarea comuniştilor grupaţi în PSP (Partidul Socialist al Poporului). „Nu aveam prejudecăţi în legătură cu comuniştii. Însă îmi era clar că Partidul Comunist era foarte izolat şi mi-ar fi fost greu să-mi transpun planurile revoluţionare în rândurile lor. De aceea a trebuit să aleg: fie să devin un membru disciplinat al Partidului Comunist, fie să înfiinţez eu însumi o organizaţie revoluţionară care să poată acţiona în condiţiile din Cuba.“

Castro vedea în marxism-leninism o „piatră de edificiu pentru propria sa construcţie social-revoluţionară fidelistă”.[5]Cu toate astea, unii dintre cei mai apropiaţi camarazi ai săi, pe care i-a recrutat pentru mişcare, erau tineri cu influenţe comuniste, printre aceştia numărându-se şi propriul său frate, Raúl, care devine în 1953 membru al Tineretului Comunist.

Din cauza extinderii alarmante a comunismului în Cuba, mai ales în rândurile armatei, din ce în ce mai supusă îndoctrinării marxiste, mulţi dintre tovarăşii de luptă credincioşi lui Castro l-au acuzat că a trădat revoluţia şi s-au opus dictaturii roşii. „Sunt împotriva oricărei forme de dictatură” spunea Pedro Luis Diaz, comandantul Foţelor Aeriene rebele, în proclamaţia sa din 29 iunie 1959,fie că ea se numeşte tujillistă, batististă sau comunistă. Atitudinea mea, de ieri, de azi şi de mâine a demonstrat şi va demonstra că, iubind libertatea, nu voi fi de acord niciodată cu un sistem dictatorial şi, mai ales, cu sistemul cel mai inuman din lume: comunismul.”

Huber Matos Benitez, un alt erou al Armatei rebele, i-a adresat lui Fidel Castro un emoţionant mesaj de avertisment: „Dacă altădată ţi-ai apărat poporul, dacă altădată ai facut ca poporul să se ridice în numele raţiunii şi al dreptăţii, acum, Fidel, îţi distrugi opera şi îţi îngropi revoluţia.”

Împotriva lui Castro au fost organizate numeroase comploturi, datând din perioada studenţiei: de la gangsterii politici de la Universitatea din Havana, la sfârşitul anilor ’40, la acoliţii dictatorului Batista şi până la cubanezii exilaţi în Florida, în cooperare cu CIA şi Mafia.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante