Un american care trăiește pe stradă a câștigat la loterie 500.000 de dolari

Un american care trăiește pe stradă a câștigat la loterie 500.000 de dolari

Americanul Michael Engfors nu a fost un tip norocos până în prezent. După ce a dormit șase ani în stradă, viața i s-a schimbat când a tras un bilet câștigător la loterie. La 60 de ani a câștigat jackpot-ul: 500.000 de dolari, de care bărbatul alcoolic care își pierduse afacerea avea mare nevoie, scrie miercuri 7sur7.be.

Engfors avea 55 de ani când firma lui a dat faliment. Tot atunci a divorțat și acest concurs de împrejurări l-a împins pe străzile din Aspen (Colorado), unde a trăit vreme de șase ani. O perioadă sumbră și fără perspectiva unui viitor mai blând, decepționat de biletele necâștigătoare pe care le cumpăra Engfors spera totuși la o viață mai bună. Vinerea trecută a câștigat jackpot-ul. "A intrat înăuntru strigând +Am câștigat, am câștigat+", spune vânzătorul de la stația de benzină de unde bărbatul a cumpărat biletul.

Șansele de a câștiga cei 500.000 de dolari erau foarte mici, statisticile indicând una la 840.000, așa încât o dată în viață Engfors poate considera că a avut mult noroc. Voluntarii care lucrează la centrul pentru persoane fără adăpost sunt fericiți să vadă că roata s-a întors pentru el. "Nimeni din cartier nu merita mai mult decât el să câștige, el trebuia să câștige această sumă", spune Jeremy Kowalis, care s-a ocupat adesea de Engfors.

Americanul norocos nu și-a schimbat deocamdată obiceiurile. Stă tot într-o biserică unde sunt găzduiți pe timp de noapte cei fără adăpost. Michael Engfors are acum o altă stare de spirit fiindcă i s-au deschis noi posibilități. Vrea să își caute fiica de care nu mai știe nimic de peste 20 de ani, lucru pe care acum îl regretă. De îndată ce o va găsi, își va cumpăra bilet de avion până la ea, indiferent unde se află. Apoi, Engfors vrea să cumpere o căsuță și o pereche de schiuri, la ambele visând de multă vreme, încheie 7sur7.be.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...