Yahoo i-a plătit directorului operaţional 58 milioane de dolari pentru a-l putea concedia

Yahoo i-a plătit directorului operaţional 58 milioane de dolari pentru a-l putea concedia

Fostul director operaţional al Yahoo Henrique De Castro a primit un pachet financiar în valoare de 58 de milioane de dolari, în cea mai mare parte acţiuni, în luna ianuarie, când a fost concediat, potrivit unui document transmis de compania americană bursei din Statele Unite.

Yahoo i-a plătit directorului operaţional 58 milioane de dolari pentru a-l putea concedia (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Pachetul financiar de concediere al lui de Castro era de 17 milioane de dolari în octombrie 2012, dar valoarea acestuia a urcat rapid odată cu creştere acţiunilor companiei.

Suma primită de fostul director operaţional la plecare este deosebit de generoasă, având în vedere că acesta a lucrat la Yahoo doar 15 luni, potrivit CNN.

Directorul general al Yahoo, Marissa Mayer, i-a cerut lui de Castro să plece în ianuarie, aparent din cauza eşecului acestuia de a creşte veniturile din publicitate ale companiei.

De Castro, anterior unul dintre directorii Google, la fel ca Mayer, nu a încasat şi bonus pentru anul trecut, întrucât board-ul responsabil de acordarea acestora a considerat că "nu a întrunit criteriile de performanţă".

Fostul director a primit pentru 2013 salariu de 600.000 de dolari, în timp ce acţiunile acordate şi dreptul de a cumpăra titluri Yahoo la preţ preferenţial i-au crescut pachetul salarial pentru anul trecut la 11 milioane de dolari.

Yahoo a anunţat o creştere modestă a veniturilor pentru primul trimestru din acest an, la 1,09 miliarde de dolari, în timp ce profitul net al companiei americane a scăzut cu 20%, la 311,6 milioane dolari.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”