Alifantis a băut apă după Mircea Diaconu




Alifantis a băut apă după Mircea Diaconu

Iată ce declară artistul, într-o postare pe pagina personală de Facebook:

---
Ori eu nu sunt normal, ori a-nebunit lumea definitiv.

M-am săturat de tot ce se-ntâmplă-n țara asta. Am obosit!
Totul a scăpat de sub control.
Se împart ani buni de închisoare-n stânga și-n dreapta cu o mărinimie extremă, fără nici o noimă. Se confiscă averi, vieți, trăiri, idei, sentimente. Se închid gurile celor ce au avut curajul de a spune ce gândesc și ochii celor ce au văzut ce nu trebuia a fi văzut. Și toate astea cu ură, cu disperare, cu răutate, din egoism, din răzbunare, din frică.
Sindromul gropii săpate altuia pune încet, încet stăpânire pe sus pușii noștri care îndreaptă mesaje apocaliptice către popor, probabil pentru a-i extirpa și puținii nervi ai simțirii omenești ce i-au mai rămas. Astfel, cine pe cine mușcă mai tare are căutare, e la mare preț, primind zăhărelul recompensator.
Ca un vuiet rău prevestitor, ruga „Eu sunt mic, tu fă-mă mare, eu sunt slab, tu fă-mă tare” răzbate din piepturile și mințile celor mici și slabi de înger. Urechile atotstăpânitoare o aud, iar cei mici și slabi se trezesc peste noapte mari și tari, fiind astfel unși arhangheli ai acestei crunte urgii.
Adevărul, onestitatea, demnitatea, curajul, sunt călcate în picioare cu brutalitate de minciună, lașitate, trădare, dezbinare, nimicnicie. Poeții curții se întrec care pe care să ridice osanale marelui imperator al răului.
Urâte vremuri mi-e dat să trăiesc înconjurat de acești scârbavnici. Câinoși ani!
Nu mi-aș fi imaginat nici în cele mai negre visuri că astfel vor arăta bătrânețile mele și tinerețea copiilor mei.
Domnilor stăpâni, nimeni, dar absolut nimeni, nu vă dă dreptul să vă jucați cu viețile și destinele oamenilor, cum nimeni, dar absolut nimeni nu vă va spăla vreodată de toate relele pe care le faceți.

Pentru toate acestea, mă declar solidar cu Antena3 și oamenii ei frumoși, puternici și curajoși!
---


Ca să cităm un comentator, preferăm să ne aducem aminte de Nicu Alifantis cântând pentru generația în blugi, nu pentru generația în dungi.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale