Antonescu: Grija principală a lui Ponta este un rezultat slab al PNL la europarlamentare

Antonescu: Grija principală a lui Ponta este un rezultat slab al PNL la europarlamentare

Crin Antonescu susţine că ”speranţa majoră şi grija principală” a lui Victor Ponta este ca PNL să obţină un rezultat slab la alegerile europarlamentare pentru ca ceea ce Ponta numeşte ”refacerea USL” să însemne ”scoaterea din joc a singurului candidat la Preşedinţie de care Victor Ponta se teme”.

Victor Ponta (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

”Cred că e clar în continuare că un rezultat prost al Partidului Naţional Liberal este speranţa majoră şi grija principală a lui Victor Ponta şi a PSD, pentru ca ceea ce ei numesc cu ipocrizie, în mod mincinos, refacerea USL să însemne anexarea singurului adversar profund ideologic şi politic al Partidului Social Democrat şi scoaterea din joc a singurului candidat la preşedinţie de care Victor Ponta se teme”, a afirmat Crin Antonescu duminică, la Piteşti, în faţa membrilor Delegaţiei Permanente a PNL Argeş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În discursul său, liderul liberal i-a ironizat pe Victor Ponta şi pe Călin Popescu Tăriceanu , spunând că Ponta vorbeşte ”cu mult drag” despre PNL, ”cum vorbea Radio Moscova despre România”, iar pe Tăriceanu preşedintele PNL l-a comparat cu Ana Pauker.

”Victor Ponta vorbeşte cu mult drag despre Partidul Naţional Liberal, dar vorbeşte cum vorbea în timpul celui de-al doilea Război Mondial Radio Moscova despre România, care trebuia să fie eliberată. Mă rog, paradoxal, tot de un Antonescu. Coincidenţă. Domnul Tăriceanu stă ca Ana Pauker şi dacă, într-adevăr, se întâmplă ceva după alegeri cu Partidul Naţional Liberal, ceva rău, vine ocupaţia sovietică, recte PSD-istă, şi-l aduce pe domnul Tăriceanu, adevăratul reprezentant al năzuinţelor poporului muncitor din PNL”, a spus Crin Antonescu.

Preşedintele PNL a mai afirmat că ”nu este adevărat că PNL e condamnat să aibă maximum 15 la sută pentru că reprezintă clasa mijlocie care într-adevăr e slabă şi restrânsă numeric în România” şi că partidul pe care îl conduce nu trebuie să fie doar partidul clasei mijlocii actuale, ci partidul ”tuturor celor care au aspiraţii de a deveni clasă mijlocie”.

”Totul se joacă şi adversarii noştri înţeleg asta, în jurul acestor alegeri. (…) Dincolo de ce mai mint ei la televizor alegerile se joacă, de data asta şi la acest examen, din casă în casă, din om în om”, a mai spus Crin Antonescu.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...