Băsescu: Dacă eram la Cotroceni, CE nu și-ar fi permis să anunțe o cotă de refugiați pentru România fără să mă consulte

Băsescu: Dacă eram la Cotroceni, CE nu și-ar fi permis să anunțe o cotă de refugiați pentru România fără să mă consulte

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat vineri seară, la postul de televiziune B1, că, dacă ar fi fost încă în funcție, Comisia Europeană "nu și-ar fi permis" să anunțe o cotă obligatorie de refugiați pentru România, fără să îl consulte.

Traian Băsescu a comentat, astfel, declarația președintelui Klaus Iohannis pe marginea acestui subiect.

"Eu am sesizat ceva ce mi se pare extrem de delicat: afirmația că aceste cote s-au stabilit de Comisie fără a consulta statele membre. Nu cred că, dacă aș fi fost la Cotroceni, Comisia și-ar fi permis să anunțe o cotă pentru România fără să mă consulte. Sunt convins că multe state au fost consultate. (...) Este evident, pentru cine înțelege mecanismele de discuție și abordările, că România la un moment dat a acceptat această cotă, stabilită exact pe algoritmul pe care acum îl critică (președintele Iohannis — n.r.). Eu aș fi avut o poziție extrem de severă împotriva repartizării și a măcar unui singur refugiat. Nu sunt de acord cu așa ceva și este și neconstituțional", a spus Băsescu.

În opinia fostului șef al statului, momentul de față este unul "al demnității, pe care statele nu au dreptul să nu îl valorifice", considerând că românii au fost "umiliți" până acum prin modul în care a fost tratată, la nivel european, problema romilor stabiliți în alte state, dar și cea a aderării la spațiul Schengen.

"România nu are nicio responsabilitate pentru colapsul instituției care se numește Schengen, pentru colapsul instituției care se numește Tratatul de la Dublin", a adăugat Băsescu.

El a reluat avertismentul că problema refugiaților este o chestiune de securitate și că statele care nu iau în calcul acest aspect "vor plăti scump pe termen mediu și lung, pentru că nu le schimbă nimeni obiceiurile extremiștilor", el fiind convins că printre refugiați se află și extremiști musulmani.

Fostul președinte consideră că România are propriile probleme legate de imigrație, având în vedere că în ultimii șase ani în țara noastră au venit peste 22.000 de cetățeni din Ucraina și Republica Moldova.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /