Băsescu: Niciodată România nu a fost mai sigură din punct de vedere al securităţii ca astăzi

Băsescu: Niciodată România nu a fost mai sigură din punct de vedere al securităţii ca astăzi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la ceremonia organizată la Cotroceni de marcare a zece ani de la aderarea la NATO, că niciodată România nu a fost mai sigură din punctul de vedere al securităţii decât este astăzi.

Băsescu: Niciodată România nu a fost mai sigură din punct de vedere al securităţii ca astăzi (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Preşedintele a transmis un omagiu celor căzuţi la datorie şi condoleanţe familiilor celor care s-au jertfit în luptă.

Traian Băsescu a declarat că, dincolo de încărcătura simbolică a momentului aniversar actual, noile ameninţări din mediul internaţional şi evenimentele recente din vecinătate ne obligă pe toţi să regândim răspunsul NATO.

Şeful statului a arătat că o alianţă puternică şi capabilă să răspundă eficient la noile provocări la adresa securităţii necesită un parteneriat transatlantic dinamic şi robust, precum şi capabilităţi consolidate, care să susţină îndeplinirea sarcinilor din noul concept strategic, apărarea colectivă, gestionarea crizelor şi securitatea prin cooperare.

Ceremonia organizată cu prilejul aniversării a 10 ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), la Palatul Cotroceni, a început, luni, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu şi a foştilor şefi de stat Ion Iliescu şi Emil Constantinescu .

La eveniment participă câteva zeci de reprezentanţi ai Armatei, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, directorul SRI, George Maior, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, directorul STS, Marcel Opriş, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă , precum şi miniştrii de Interne, Gabriel Oprea , şi al Apărării, Mircea Duşă .

Premierul Victor Ponta nu a venit la ceremonia de la Cotroceni, el fiind prezent la şedinţa PSD, unde a spus că preşedintele Traian Băsescu "trage" azi o petrecere ca să aniverseze zece ani de la aderarea la NATO, deşi meritul pentru acest lucru aparţine foştilor preşedinţi Constantinescu şi Iliescu şi fostului premier Adrian Năstase .

La 29 martie 2004, România a depus la Washington instrumentele de aderare, iar în 2 aprilie tricolorul a fost ridicat la Cartierul General NATO de la Bruxelles.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...