BIOGRAFIE: Gerea revine în Guvern la Energie, la mai puţin de un an după ce a deţinut portofoliul Economiei

BIOGRAFIE: Gerea revine în Guvern la Energie, la mai puţin de un an după ce a deţinut portofoliul Economiei

Andrei Dominic Gerea, propus de PLR pentru portofoliul Energiei şi IMM-urilor, revine în Guvern la mai puţin de un an după ce a făcut parte din Executiv, ca ministru al Economiei, reprezentant al PNL, partid al cărui membru a fost timp de 23 de ani.

BIOGRAFIE: Gerea revine în Guvern la Energie, la mai puţin de un an după ce a deţinut portofoliul Economiei (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Gerea are 46 de ani şi a absolvit în 1997 Academia de Studii Economice Bucureşti - Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, primul său loc de muncă fiind ca electronist automatizări, la Automatica SA.

Potrivit CV-ului postat pe site-ul Camerei Deputaţilor, Gerea a fost timp de 23 de ani membru al PNL, ocupând pe rând funcţiile de vicepreşedinte al Organizaţiei Tineretului Universitar Bucureşti, secretar Relaţii Interne al aceleiaşi organizaţii şi apoi vicepreşedinte. În perioada 1994 - 1996 a fost vicepreşedinte al TNL Bucureşti, vicepreşedinte al PNL sector 1, iar din 2002 este vicepreşedinte al PNL Argeş.

Gerea este membru al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor.

El a părăsit PNL în iulie 2014, alăturându-se grupării Tăriceanu, care a înfiinţat Partidul Liberal Reformator.

Ca activitate profesională, Gerea a început în 1987 ca electronist automatizări la Automatica SA, apoi în perioada 1988 - 1992 a fost electronist la ICE Felix Computers SA, timp de un an director comercial la Van Soestbergen SRL, între 1993 şi 1997 merceolog la Industrialexport. În intervalul 1997 - 2002 a fost manager realţii cu clienţii la Eximbank România, iar între 2000 şi 2001 a ocupat un post similar la Emporiki Bank, aceeaşi poziţie deţinând-o şi în perioada 2002-2004 la Alpha Bank. Totodată, a fost şi director de sucursală la Banca Ţiriac, filiala Piteşti.

În 1996 - 2000 şi 2000 - 2004 a fost consilier local la sectorul 1, iar în perioada 1998 - 2000 a fost şi membru al Consiliului de Dezvoltare Regională Bucureşti - Ilfov. În perioada 1999 - 2000, Gerea a fost membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Naţionale Poşta Română SA.

Andrei Gerea se află la al treilea mandat de deputat, este căsătorit şi are doi copii.

Gerea deţine împreună cu soţia un apartament de 100 de metri pătraţi în Piteşti şi o casă de 200 de metri pătraţi în Ştefăneşti (Argeş), achiziţionate în 2005, respectiv 2007.

El are datorii totalizând peste 180.000 de euro la BCR, Unicredit Ţiriac şi la Banca Transilvania.

Gerea este asociat la Valahia Investments, Gamma Asig Broker şi membru în asociaţiile "Fraţii Goleşti" şi "Idei Libere".

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...