Căderea elicopterului SMURD: până la marile teorii, putem afla nişte fapte, vă rugăm?
N-aveţi impresia că sunt deja cam multe aeronave căzute, la cât de puţin se zboară, în sistemul ăsta semi-militarizat al transporturilor şi salvării medicale? Aviaţia pur comercială zboară mai mult şi pare să aibă un dosar mai bun: pilotul Iovan funcţionase ani de zile pe Tarom fără catastrofe, pentru ca să cadă apoi în mod încă neelucidat pe deplin, în munţii Apuseni, cu o echipă de transplanturi. Şi n-aţi prea auzit de accidente de avioane din astea prăpădite, de stropit culturile agricole, deşi bieţii oameni operează tot felul de hârburi la mâna a doua care arată ca din primul război mondial (le vedeţi pe marginea câmpurilor).
Prietenul Vlad Mixich face aici o bună radiografie la cald, dar sub imperiul emoţiilor se aruncă la explicaţii de cauzalitate cam lungi, aş zice: de la bugetul pentru sănătate şi până la prăbuşirea unui elicopter în lac, distanţa e mare. Cu atât mai mult cu cât, după cum el ştie chiar mai bine decât mine, în ierarhia specialităţilor medicale Urgenţa e în top, cu bugete generoase şi sprijin politic la vârf (ceea ce se şi vede, deoarece condiţiile în UPU s-au îmbunătăţit mult), deci nu m-aş repezi la lipsa de fonduri ca primă explicaţie. Pe undeva e normal: aura romantică a profesiei şi dramatismul intervenţiilor fac ştiri – şi în bine, şi în rău. In schimb moartea lentă de cancer sau tuberculoză n-are nimic spectaculos, deşi e mai frecventă. Degradarea inexorabilă a condiţiei umane este tot ce poate fi mai anti-fotogenic pentru o redacţie de ştiri, iar cine nu face ştiri, are şanse mai mici la buget într-o democraţie, aşa e regula. Terapiile cu pastile şi tratamentul paleativ nu pot concura cu cavalerii înaripaţi ai văzduhului.
Plus, după experienţa ianuarie 2012 nu ştiu ce politician ar mai avea curajul să se avânte în “teritoriul lui Arafat” şi să discute funcţionarea urgenţei medicale în România. Avalanşa de isterie populară stârnită atunci de comentariile nefericite ale lui Băsescu a minat terenul pentru orice dezbatere raţională, în termeni de cost-beneficiu, lăsându-l la dispoziţia a două tabere extreme: anti-băsiştii radicali, deveniţi automat pro-Arafat deşi habar n-aveau de subiect, doar ca să se suie pe val şi să răstoarne guvernul, au demonizat legile reformei sistemului medical ce urmau discutate, fluturând propagandistic ideea că s-ar fi încercat o “privatizare a urgenţei / Smurdului” (nici vorbă). De partea cealaltă, troli de presă electronică tocmiţi de unii de prin tabăra Băsescu, ce au socotit cu cale să răspundă la propadanga deşănţată a USL cu propagandă la fel de mizeră, dar de semn contrar, au încercat cu stângăcie să calomnieze pe Arafat cu tot felul de chestii trase de păr. Efectul e că oricum ai deschide gura azi să zici ceva, după primul colţ aşteaptă un idiot cu o ştampilă, ca să te încadreze la adversari, pentru că strategia ambelor tabere e să arate că nu există centru şi obiectivitate, ci doar partizanat politic.
Cu toate astea, cu orice risc, dacă ne pasă cu adevărat şi nu doar retoric de cei care au rămas în viaţă în SMURD şi vor continua să lucreze, să zboare şi să salveze oameni, trebuie stabilite la rece fapte şi cauze, ca să reducem riscul în viitor. Indignările prefabricate ale unor găgăuţă pe la TV n-au nici o valoare, chiar dacă sunt anti-guvernamentale; la fel cum nu ne ajută nici când gen Oprea smuceşte în zgardă şi hămăie inutil ca de obicei pe lângă vreun dezastru, ceremonie de avansare în grad, etc.
Până să aflăm de la ăştia cu aeronautica dacă elicopterul avea vreo hibă sau nu, lucru asupra căruia n-are nici un sens să speculăm aiurea, ar fi bine să afăm de la vreun comentator specializat în aviaţie (însă mă cam îndoiesc că avem aşa ceva) date comparative privind incidentele de zbor şi riscul în structuri similare din alte state. Adică, la suta de ore de zbor, care e probabilitatea să se producă un accident sau aterizare forţată a unui elicopter medical în Franţa, Italia, Germania, SUA, etc? Imposibil să nu existe pe undeva asemenea date, fără de care nu putem şti cum ne plasăm, deci discuţiile despre măsuri de luat sunt inutile.
Mi se pare că a ne zborşi la ISU e cu folos doar preventiv, deoarece de data asta n-au avut mari şanse: ca să salvezi de la înec un om cazut iarna în apă de 5*C, eventual traumatizat de accident şi cu haine groase pe el, e o chestie de minute dacă persoana nu poartă vestă de salvare. Singura posibilitate ar fi fost dacă se întâmpla să fie deja o barcă prin preajmă. Că intervenţia ISU a fost la 20 sau 30 min, în cazul de faţă chiar nu mai contează; în altele, desigur, da. De ce n-a ales pilotul o aterizare forţată pe mal, sau mai la marginea lacului, în caz că mai putea alege ceva, nu ştiu dacă vom afla vreodată, însă abia atunci ar fi avut sens să vorbim de timpii de răspuns ai ISU.
In fine, presa de investigaţie, câtă a mai rămas, poate reuşeşte s-o suplinească pe aia de ştiri care nu-i în stare să pună întrebări cu sens şi să ne spună şi nouă:
Dincotro şi încotro zbura acest elicopter până la urmă? Comunicatul ROMATSA zice că de la Constanţa spre Tuzla, adică spre sud. Or, zona Butoaie unde a căzut se află în Mamaia nord, aproape de Năvodari, deci mult la nord de Constanţa. Plus, localnicii spun că mergea către sud-vest, adică venea şi mai dinspre nord, eventual de deasupra mării. Venea de la rafinăria Midia, sau ce? Cam multă imprecizie pentru nişte comunicate oficiale ale unor super-tehnicieni cum are ROMATSA (ca şi data trecută).
Când survolează întinderi de apă, elicopterele astea au la bord dispozitive de salvare sau măcar nişte banale veste? Sunt obligaţi să le pună sau nu, măcar pasagerii dacă nu şi echipajul? Pe aeronavele de linie se face asemenea instructaj, după cum ştie toată lumea, deşi şansa de a ieşi viu dintr-un picaj cu Boeing e mai mică. Adică, elicopterele MAI care dau roată vara pe litoral, patrulând (nu ştiu exact de ce, dar probabil cu vreun rost) deasupra mării, au asemenea proceduri? Dacă nu, de ce nu? Aşteptăm următoarea amerizare forţată?
In general, dacă se ştie că e un risc, nu e mai bine să se ocolească pur şi simplu întinderile mari de apă, că România nici n-are aşa multe? N-ar fi astea nişte măsuri chibzuite, cu marele avantaj că nu costă nimic amintitul buget al sănătăţii?
