Cine sunt cei mai mari cotizanţi ai partidelor

Cine sunt cei mai mari cotizanţi ai partidelor

Socrul premierului Victor Ponta, Ilie Sârbu, unul dintre cei mai mari cotizanţi ai PSD

Aproape 12,2 milioane de lei. Atât a strâns PSD din cotizaţii în 2013. Printre cei care au dat cei mai mulţi bani se află preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi- Adrian Duicu, senatorul Ioan Chelaru, deputatul Ionel Arsene şi socrul premierului Victor Ponta, Ilie Sârbu.

Printre cei care au dat partidului peste 20 de mii de lei se află şi europarlamentarul Corina Creţu, primarului Iaşiului Gheorghe Nichita, ministrul sănătăţii Nicolae Bănicioiu şi senatorul Darius Vâlcov. La categoria "peste 10 mii de lei" se numără purtătorul de cuvânt al PSD Cătălin Ivan, preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, ministrul de Externe Titus Corlăţean şi senatoarea PSD Gabriela Firea.

Alţii s-au chinuit din răsputeri pentru ca partidul să o ducă bine. Aşa că au cotizat şi din postura de membru de partid şi din cea de persoană fizică. Gabriela Firea a plusat cu încă 61 de mii de lei, pe lângă cei 13 mii de lei donaţi din postura de membru de partid.

Liberalii au strâns anul trecut aproape cinci milioane de lei din cotizaţiile membrilor de partid şi încă aproape 1,7 milioane de lei din donaţiile persoanelor fizice. În topul celor mai generoşi se află preşedintele Consiliului Judeţean Braşov Aristotel Căncescu, europarlamentarul Renate Weber, primarul din Beiuş Adrian Domocoş şi deputatul Costel Şoptică. La fel ca şi în cazul social democraţilor, şi la PNL s-au dat bani şi din postura de membru de partid şi din cea de persoană fizica. Este cazul lui Aristotel Căncescu, care a dat pe lângă cei 25 de mii de lei încă 40 de mii de lei ca persoană fizică.

UDMR are cei mai mulţi donatori persoane fizice: 233. Desigur, mulţi dintre ei sunt membri de partid. În top se află senatorul Verestoy Attila cu peste 36 de mii de lei. La UNPR, unul dintre cei mai generoşi cotizanţi este Mugur Mihăescu. A dat 75 de mii de lei în 2013 la partid. La PPDD, cei mai mulţi bani i-a dat deputatul Daniel Fenechiu: peste 28 de mii de lei. Noua Republică are un singur donator. Surpriză, este vorba chiar de candidatul acestora la europarlamentare. A făcut 13 donaţii în valoare totală de peste 45 de mii de lei.

Sursa: realitatea.net


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”