Cioabă: Romii aşteaptă să le indic candidatul. Putem controla votul lor, avem centralizări

Cioabă: Romii aşteaptă să le indic candidatul. Putem controla votul lor, avem centralizări

Preşedintele PADR, Dorin Cioabă, a precizat, luni, după ce a semnat cu UNPR protocolul de susţinere a lui Victor Ponta, că acesta va beneficia de câteva sute de mii de voturi ale romilor, care aşteaptă să le indice pe cine să voteze, votul lor putând fi contrololat, întrucât există centralizări.

Întrebat, după semnarea protocolului cu UNPR, câte voturi îi va aduce PADR lui Victor Ponta , Cioabă a precizat că formaţiunea sa are peste 150.000 de membri, dar există şi romi care colaborează cu această formaţiune şi care aşteaptă mesajul său pentru a le indica un candidat cu care să voteze.

”Foarte mulţi oameni în comunităţile de romi sunt în colaborare, aşteaptă mesajul meu pentru a indica unul dintre candidaţii pentru Prreşedinţie. Noi putem să spunem că estimăm undeva la câteva sute de mii de voturi care vor veni de la comunitatea de romi. (...) Foarte multe voturi vor veni  din afară, multe comuniăţi de romi sunt în Spania, Italia, avem cu ei legături, fac parte din organizaţia noastră”, a arătat Cioabă.

”Aşa că, mesajul meu, cred că putem să spunem că romii pot să facă diferenţa între candidaţi”, a subliniat Cioabă.

Înrebat dacă romii sunt mai disciplinaţi la vot decât restul populaţiei şi dacă sunt mai uşor de controlat, astfel încât să se ştie cam pe câte voturi mizează, Cioabă a răspuns că în comunităţile mari există centralizări ale romilor, existând astfel posibilitatea ca numărul voturilor date de aceştia să fie verificat după alegeri.

”În localităţile unde există comunităţi mari de romi putem să controlăm lucrul acesta, pentru că avem liste acolo, ştim numărul de romi, se poate verifica în urma alegerilor. Deci, noi avem o astfel de centralizare unde sunt comunităţi mari. Unde sunt familii răsfirate, nu putem să avem”, a spus Cioabă.

El a mai arătat că protocolul semnat cu UNPR prevede şi desemnarea, în 2016, la alegeri, de candidaţi pe listele UNPR, în localităţile în care există comunităţi mari de romi.

Cioabă a mai declarat că în primăvară a discutat şi cu Elena Udrea despre încheierea unui astfel de protocol care, însă, nu a mai avut loc întrucât liderul PMP.

”Este adevărat că în primăvară am purtat nişte discuţii cu doamna Elena Udrea legat de un protocol. Domnia sa, la data aceea, s-a arătat interesată să colaboreze cu comunitatea de romi, era chiar entuziasmată, să spunem aşa, că ea de mult dorea să ajute comunitatea. (...) După aceea, acest protocol nu s-a mai finalizat pentru că am văzut că a fost, să zicem aşa, o lipsă de seriozitate din partea sa. Ne-a tot amânat, spunea că la un moment dat o să pună un candidat de-al nostru pe listele lor, nu s-a întâmplat nici acest lucru şi atunci noi suntem nişte oameni de bun simţ şi înţelegem când cineva te refuză”, a afirmat Cioabă.

Cioabă a arătat că a adresat oferta PADR de colaborare ”tuturor”, inclusiv PNL, însă nimeni, în afară de UNPR, nu a agreat să şi semneze.

El a arătat că PADR nu a semnat cu PSD un asemenea protocol întrucât acolo există o înţelegere mai veche cu Partida Romilor.

Autointitulatul rege internaţional al romilor, Dorin Cioabă, a anunţat, vineri, că Partidul Alianţa Democrată a Romilor (PADR), "primul partid politic al romilor", a fost înregistrat, existând o sentinţă definitivă în acest sens de la Tribunalul Bucureşti.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…