FAPTE, nu VORBE!

FAPTE, nu VORBE!

Februarie 2015: senatorul PNL Varujan scapă de începerea urmăririi penale (cerută de DIICOT) cu largul sprijin al președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și, degur, cu voturile majorității PSD, ba chiar și cu ceva voturi de la PNL.

Iunie 2015: senatorul PSD Dan Șova scapă de un eventual arest (cerut de DNA) cu largul sprijin al președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și, degur, cu voturile majorității PSD.

Nimic, dar absolut nimic întîmplător în cele două evenimente: patrulaterul Tăriceanu – Vosganian – Șova – Ponta lucrează cu mult succes la furat milioane de euro de la stat încă din 2007. 

Un raport al ANAF din 2011 arată că, între 2006 și 2009, fosta societate de avocatură a lui Dan Șova a obținut aproape 30 de milioane de lei de la instituții de stat. Această sumă reprezenta 90% din tot ce a încasat Șova în acea perioadă (!). Raportul ANAF detaliază care au fost instituțiile (cu sumele plătite aferente) care au contractat servicii de avocatură de la Șova.

De-a dreptul relevante sînt contractele încheiate de casa de avocatură a lui Șova cu Electricele de stat (Electrica SA și filiale regionale, Electrica Serv) în perioada 2007 – 2008. 

De ce ne interesează anii 2007 și 2008? Pentru că, în cei doi ani, ministru al Economiei (minister sub autoritatea căruia funcționau Electricele) era nimeni altul decît Varujan Vosganian, subordonat premierului Călin Popescu Tăriceanu.

Cu alte cuvinte, aflat în opoziție, pesedistul Dan Șova primea niște milioane de euro de la statul român, cu largul concurs al peneliștilor Vosganian și Tăriceanu, aflați la putere. Culmea este că, în aceeași perioadă (2007 – 2008), asociatul și bunul prieten al lui Șova, Victor Viorel Ponta, deputat PSD, urla din toți rărunchii că PSD nu mai trebuie să sprijine parlamentar guvernul minoritar al lui Tăriceanu, care trebuie dat jos. Se vede treaba, însă, că răgetele politice ale lui Ponta erau butaforie pură, Victor Viorel fiind un beneficiar net al guvernării Tăriceanu.

A propos de beneficiarul Ponta: același raport al ANAF arată că, numai în 2007 și 2008, Ponta a încasat peste 180.000 de lei în mod DIRECT de la casa de avocatură a lui Șova, plus o sponsorizare (constînd într-o mașină pentru raliu de 50.000 de euro, achiziționată și plătită în leasing de societatea de avocatură a lui Șova – sponsorizare menționată și de Ponta).

Pe scurt, filiera de furt din bani publici în 2007 și 2008 era așa: peneliștii Tăriceanu (premier) și Vosganian (ministru al Economiei) controlau Electrica, Electrica încheia contracte de milioane de euro cu casa de avocatură a pesediștului Șova iar Șova îi scurgea sute de mii de euro pesedistului Ponta.

Așadar, patrulaterul Tăriceanu – Vosganian – Șova – Ponta a furat financiar statul între 2007 și 2008 iar azi același patrulater demolează Justiția în stat. Ca să se acopere. Fapte, nu vorbe!   Cătălin Prisăcariu


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

3 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

4 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...

5 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani