Fostul client al avocatului Ponta, Ovidiu Tender, condamnat la 11 ani şi 6 luni de ÎNCHISOARE

Fostul client al avocatului Ponta, Ovidiu Tender, condamnat la 11 ani şi 6 luni de ÎNCHISOARE

Omul de afaceri Ovidiu Tender a fost condamnat marti, de catre magistratii Tribunalului Bucuresti, la 11 ani si 6 luni de inchisoare in dosarul RAFO-Carom, anunta Realitatea TV. Potrivit sursei citate, omul de afaceri Marian Iancu a fost condamnat in acelasi dosar la 13 ani de inchisoare. Decizia nu este definitiva.

Dosarul RAFO-Carom este unul dintre cele mai lungi procese din istoria justitiei din Romania, fiind trimis la instanta in august 2006.

Rechizitoriul a fost intocmit de Alina Bica, pe atunci procuror sef birou la DIICOT.

Pe 23 august 2006, procurorii DIICOT i-au trimis in judecata pe Ovidiu Tender si Marian Iancu, alaturi de Cicilia Dumitrescu, Marin Badea, Toader Gaureanu si Bogdan Salajan.

Procurorii sustin ca acestia au constituit un grup de criminalitate organizata in vederea obtinerii de fonduri financiare frauduloase, a caror sursa urma a fi disimulata prin incheierea unor contracte comerciale nelegale.

Infractiunile comise de intregul grup au vizat, pe de o parte, incheierea nelegala a unor contracte de cesiune creanta si de garantie reala mobiliara in raport cu SC Carom SA Onesti iar, pe de alta parte, relatiile comerciale nelegale derulate de SC VGB Impex SRL Bucuresti, in raport cu SC Rafo SA Onesti.

Potrivit rechizitoriului intocmit de procurori, in perioada 2002-2004, Ovidiu Tender, Marian Alexandru, Cicilia Dumitrescu si Marin Badea, in calitate de asociati, administratori de fapt, respectiv, de drept si directori sau angajati ai SC Tender SA Timisoara, SC VGB OIL SRL Bucuresti, SC VGB Impex SRL Bucuresti si SC Carom SA, s-au asociat pentru a desfasura o intensa activitate infractionala in urma careia SC Carom SA a suferit un prejudiciu de aproximativ 1.434 miliarde lei vechi.

In dosar, Ovidiu Tender a fost trimis in judecata pentru inselaciune, instigare la abuz in serviciu contra intereselor persoanei, in forma calificata si continuata, constituirea si apartenenta la un grup de crima organizata, spalare de bani si spalare de bani in forma continuata.

La randul sau, Marian Iancu este acuzat de complicitate la inselaciune, instigare la abuz in serviciu contra intereselor persoanei in forma calificata si continuata, constituirea si apartenenta la un grup de criminalitate organizata si spalare de bani in forma continuata.

Stenograme 2006. De ce a fost dat afară avocatul Victor Ponta din şedinţa de judecată în care îl apăra pe Ovidiu Tender

În 2006, Ovidiu Tender a fost arestat preventiv de Curtea de Apel Bucureşti într-un dosar care privea devalizarea companiei RAFO Oneşti. La procesul în care Curtea de Apel a decis prelungirea arestării preventive, Tender a fost apărat de actualul premier Victor Ponta. Dosarul, trimis în judecată în 2006 de DIICOT, se judecă şi acum la Tribunalul Bucureşti fără să se fi emis o sentinţă.

Astfel, pe 30 iulie 2006, Curtea de Apel Bucureşti a judecat recursul la prelungirea măsurii arestării preventive a lui Ovidiu Tender. Şedinţa de judecată a făcut obiectul unei investigaţii realizate de Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii. Raportul Inspecţiei Judiciare, însuşit de CSM în plen, dezvăluie faptul că Victor Ponta a făcut tot posibilul să "obstrucţioneze" actul de justiţie, nu a respectat solemnitatea şedinţei şi a încercat să pledeze pentru Tender, deşi se afla în incompatibilitate fiind şi parlamentar.

Stenograma şedinţei de judecată arată că Victor Ponta, deşi a fost declarat incompatibil să îl apere pe Tender, a intrat în sala de judecată. Din derularea procesului rezultă că judecătorul Curţii de Apel a cerut forţelor de ordine să-l scoată pe Ponta din sala de judecată. În raportul CSM se reţine că Ponta şi ceilalţi avocaţi au făcut tot posibilul să amâne şedinţa de judecată pentru câteva ore din simplul motiv că dacă prelungirea arestării lui Tender nu se judeca până la ora 24 acesta ar fi fost eliberat din oficiu.

Stenograma Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I Penală dosarul 26063/3/2006

Preşedinte: Da. Putem începe şedinţa de judecată. Vă rog să faceţi apelul.
Grefier: Dosar 26063/3/2006. Intimat inculpat Tender Ovidiu Lucian.
Inculpat: Prezent!
Avocat din oficiu: Este prezent şi asista din oficiu...

Voci din public: Domnul Ponta este aici.

Preşedinte: Da, spuneţi.
Reprezentantul Parchetului: Să ne daţi cuvântul pe recurs.
Preşedinte: Pe recurs v-am dat cuvântul.
Reprezentantul Parchetului: Domnule preşedinte, am formulat recurs împotriva ...
Avocat Ponta: Domnule preşedinte, îmi cer scuze sunt apărătorul ales.
Reprezentantul Parchetului: ... încheierii de şedinţă.
Preşedinte: Delegaţia?
Avocat Ponta: O am în dosar, domnule preşedinte.
Preşedinte: La noi la Curte? Nu aveţi.
Avocat Ponta: Acuma pot s-o depun.
Preşedinte: Nu aveţi. Nu.
Avocat Ponta: Deci este dosarul de la instanţa...
Preşedinte: Nu, noi v-am sunat, nu sunteţi îmbrăcat cum trebuie...
Avocat Ponta: Acuma îmi iau roba, domnule preşedinte.
Preşedinte: Nu puteţi să ne spuneţi asta, trebuia să fiţi... v-am dat 11 telefoane, uitaţi aici
Avocat Ponta: Mie, domnule preşedinte?
Preşedinte: Nu dumneavoastră, dumneavoastră nu sunteţi în dosar, erau trecuţi ceilalţi doi, domnul Mateuţ şi domnul... neinteligibil
Avocat Ponta: Vă rog frumos de tot să...
Preşedinte: Luaţi listing-ul...
Avocat Manolache: Domnule preşedinte, luaţi telefoanele şi le verificaţi.
Preşedinte: Verificaţi dumneavoastră, listing-ul, să vedeţi...
Avocat Ponta: Delegaţia mea e la dosar, domnule preşedinte.
Preşedinte: Nu, la dosarul nostru de Curte.
Avocat Manolache: Da, o aducem acuma, mai este până la 12 noaptea, domnule preşedinte.
Avocat Ponta: O aduc... neinteligibil.
Preşedinte: Da, aşteptaţi dumneavoastră până la 12. Aveţi cuvântul. Vă rog să luaţi loc, dacă nu vă rog să-l scoateţi afară. Garda.... Vă rog frumos! Haideţi. Vă rog, aveţi cuvântul.
Reprezentantul Parchetulului: Am formulat recurs împotriva încheierii de şedinţă prin care...
Avocaţi: Nu se poate aşa ceva...
Preşedinte: Se poate. Legea spune că recursul se judecă înainte de expirarea. Poftiţi afară. Vă rog.
Avocaţi: Încălcaţi legea.
Preşedinte: Vă rog.
Avocaţii: Încălcaţi legea.
Preşedinte: Vă rog frumos. Haideţi.
Voci din public: neinteligibil
Preşedinte: Garda, scoateţi-i afară, dacă nu vin eu şi-i scot afară.
Avocaţii: Este incredibil.
Preşedinte: Domnule, vă rog frumos. Chemaţi ajutoare.
Avocaţii: Chemaţi ajutoare...
Preşedinte: Potrivit art... având în vedere...
Avocaţii: Este abuz
Preşedinte: Aceste manifestări, în baza articolului 6 din Convenţia Europeană, instanţa declară şedinţa nepublică. Toată lumea să poftească afară. Articolul 6 din Convenţia Europeană aşa spune, atunci când actul de justiţie este afectat, deci Convenţia Europeană spune aşa, instanţa dispune şedinţă nepublică. Toată lumea afară.
[...]
Avocaţi: suntem avocaţi aleşi...
Preşedinte: Am dispus să nu mai intre nimeni. Garda!, Garda! Garda ce se întâmplă aici? Garda! Ce se întâmplă aici?
[...]
Avocat Ponta: Mi-aţi cerut mie, domnule preşedinte, să depun delegaţie şi să-mi aduc roba.
Preşedinte: Aveţi puţină răbdare. Am dispus..
Avocat Ponta: neinteligibil...
Preşedinte: ... şedinţă nepublică.
Avocat Ponta: ... dacă se poate să ne respectaţi.
Preşedinte: Vă rog să nu vorbiţi odată cu mine. Am dispus, gata. Vă rog să evacuaţi sala.
Avocat Ponta: O să vă...
Voce din public: Sedinţa e publică.
Preşedinte: Eu vorbesc cu garda şi dumneavoastră vorbiţi peste mine. Dacă nu respectaţi regulile, vă rog frumos să părăsiţi sala de şedinţă.

În final avocatul Ponta nu a fost lăsat să pledeze, judecătorul a constatat că potrivit legii fiind şi deputat nu avea dreptul să-l reprezinte pe Tender în instanţă.

După această şedinţă Victor Ponta a sesizat CSM pentru a lua măsuri împotriva judecătorilor care nu i-au permis să pledeze pentru Tender. În raportul CSM se reţine că judecătorul a acţionat legal când a evacuat sala, dar şi că avocatul Victor Ponta i-a încurajat pe cei din sală să întrerupă şedinţa. "Atitudinea persoanelor din sala de şedinţă a fost încurajată de sosirea avocaţilor Ponta Victor şi Manolache Marius care s-au prezentat fără delegaţie, iar avocatul Ponta Victor şi fără ţinuta vestimentară corespunzătoare, învederând instanţei că până la ora 12 noaptea mai este şi, prin urmare, au la dispoziţie timp suficient pentru a se prezenta în faţa instanţei corespunzător", se arată în constatările CSM.

În acelaşi raport al CSM se menţionează că avocaţii lui Tender, printre care şi Victor Ponta, au obstrucţionat actul de justiţie şi au avut o atitudine lipsită de scrupule. "Derularea evenimentelor demonstrează cu prisosinţă că avocaţii inculpatului au urmărit de la bun început obstrucţionarea actului de justiţie pentru a împiedica judecarea cauzei în termenul prevăzut de lege pactizând cu inculpatul şi nu cu justiţia în scopul facerii dreptăţii", precizează CSM.

În privinţa lui Ponta, CSM a reţinut că acesta a avut o conduită nepotrivită cu profesia de avocat, dar si cu statutul său de parlamentar. "Demnă de evidenţiat este conduita avocatului Ponta Victor, parlamentar şi jurist de profesie, care a fost departe de ţinuta pe care ar fi trebuit să i-o confere statutul de avocat şi în acelaşi timp de parlamentar. Prezenţa sa în instanţă a avut drept scop tergiversarea soluţionării dosarului astfel încât instanţa să nu poată soluţiona cauza în termenul prevăzut de lege şi nu pentru a asigura apărarea inculpatului", a mai precizat CSM în 2006.

CSM a transmis raportul către Comisia de Disciplină a Baroului Bucureşti care însă nu a aplicat nici o sancţiune.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”