În timp ce Ponta se pupă în bot cu ungurii, în şcolile din Moldova a început epurarea politică

În timp ce Ponta se pupă în bot cu ungurii, în şcolile din Moldova a început epurarea politică. 

Sute de directori de şcoală din judeţele din Moldova au fost schimbaţi din funcţie în numai o săptămână. Iar procesul de epurare politică din şcoli este de-abia la debut. Urmează şi celelalte regiuni istorice. PSD demonstrează încă o dată că atâta ştie, atâta face, indiferent ce generaţie conduce partidul.

Dealtfel, la circăreala de la Craiova, o doamnă profesoară din Olt, pe care noi am identificat-o ca fiind Maria Tatomir, preşedinta organizaţiei de femei a Organizaţiei PSD din oraşul-comună Piatra-Olt, a declarat, pentru gandul.info, despre plagiatul demonstrat ştiinţific al lui Ponta: „Nu am crezut şi nu cred nici să văd”. A fost fraza definitorie cu care a aratătat că nu este dispusă să creadă nimic despre plagiatul lui Victor Ponta. Pentru că, chiar daca nu s-a uitat pe lucrări, nu le-a comparat, ştie ce i s-a spus la televizor. „Nu cred că este adevărat pentru că este destul de capabil, are coerenţă în vorbire, dă dovadă că are vocabular, că este foarte cultivat şi am tot respectul pentru dumnealui şi am certitudinea că va ieşi preşedinte. Am un cult al personalităţii pentru Victor Ponta”, explică doamna profesoară din Olt de ce îl va vota pe candidatul PSD, Victor Ponta.

Să mai spunem că, aproape fără excepţie, organizaţiile de femei ale PSD sunt conduse de astfel de doamne profesoare. Care, iarăşi aproape fără excepţie, conduc inspectoratele şcolare judeţene....


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ / Expert biolog de la Rutgers University subliniază că virusul ar putea să se fi scurs de la Institut…

2 VIDEO Priviți! Aceste specimene tocmai au intrat în țară! Ascultați ce spun!

3 VIDEO Primarul PSD al comunei tulcene Crişan a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant luând m…

4 Profesorul Sarafoleanu / Marii noștri epidemiologi nu sunt puși unde trebuie. Aș vrea să-i văd în jurul președi…

5 Scrisoare deschisă a unui diasporean către România

recomandări

Te ia DNA: Dan Iulian Idolu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Inspirație de weekend