Ion Cristoiu: Se pare că e mult mai groasă în ochii americanilor situaţia corupţiei la noi

Ion Cristoiu: Se pare că e mult mai groasă în ochii americanilor situaţia corupţiei la noi

Ion Cristoiu: Se pare că e mult mai groasă în ochii americanilor situaţia corupţiei la noi / Foto: libertatea.ro

Ţările din Europa Centrală şi de Est şi cele din Balcani au probleme de corupţie. De acum înainte, Statele Unite, în strânsă colaborare cu Uniunea Europeană, vor ajuta aceste state să aibă o guvernare curată, mass-media independente şi o societate civilă puternică. Este ceea ce a declarat, la Washington, Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat american pentru afaceri europene si eurasiatice. "Este pentru prima dată când implicarea Americii în curăţarea portavionului numit 'România' vizează nu numai justiţia", apreciază jurnalistul Ion Cristoiu.

"Până acum, partea americană s-a referit strict la întărirea şi sprijinirea justiţiei. Se pare că e mult mai groasă decât credem noi în ochii americanilor situaţia corupţiei la noi, în aşa fel încât doamna Nuland anunţă o concentrare a Americii în lupta împotriva corupţiei şi spune "pentru a ajuta aceste ţări, inclusiv România, să promoveze o guvernare curată şi responsabilă, o societate civilă activă şi liberă - într-adevăr, noi avem ONG-uri toate la mâna oligarhilor - şi independenţa mass-mediei". Este pentru prima dată când implicarea Americii în curăţarea portavionului numit 'România' vizează nu numai justiţia. Şi este corect pentru că America nu a mai sprijinit în ultimii ani independenţa presei, considerând că noi chiar suntem independenţi. Între timp, presa şi ONG-urile au încăput pe mâna oligarhilor. Şi atunci trebuie găsită o soluţie prin care să fie sprijinită atât societatea civilă, adevărată, curată, cât şi presa", a spus Ion Cristoiu, la Realitatea TV.

Sursa: realitatea.net


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia