L-au SALVAT!/Tăriceanu: ”Votul de azi demonstrează că PNL e un partid bolșevic căruia îi plac cătușele.”

L-au SALVAT!/Tăriceanu: ”Votul de azi demonstrează că PNL e un partid bolșevic căruia îi plac cătușele.”

Senatul a a decis respingerea solicitării DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a senatorului PSD Dan Șova.

Rezultatul oficial al votului exprimat, marţi, în Senat, în cazul cererii privind reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului Dan Şova, care indică 66 de opţiuni "pentru" şi 72 "împotrivă", a fost anunţat în plen, Senatul neîncuviinţând solicitarea DNA.

Din numărul total al senatorilor, de 167, şi-au exprimat votul 140.

Din cele 140 de voturi exprimate, 66 au fost "pentru", 72 "împotrivă", iar 2 voturi au fost anulate.

Conform anunţului făcut în plen, Senatul nu încuviinţează cererea, majoritatea senatorilor prezenţi nefiind întrunită.

Votul a fost secret cu bile.

Călin Popescu Tăriceanu, a declarat imediat după decizia Senatului României în Cazul Șova că: ”Votul de azi demonstrează că PNL e un partid bolșevic căruia îi plac cătușele.”

Dan Şova a declarat, marţi, că nu vrea să califice votul din Senat, care a respins cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării sale, şi că îşi doreşte ca dosarul să fie trimis în instanţă pentru a se lămuri situaţia.

"Nu vreau să calific votul Senatului. Vă spun o singură propoziţie şi sper să mă înţelegeţi: Îmi doresc, aşa cum am cerut şi instanţei supreme, să trimită dosarul în instanţă ca să ne lămurim, să terminăm cu toate discuţiile astea politicianiste", a spus Şova.

El a participat la şedinţa plenului Senatului şi a votat.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro