Mirel Palada, zgomotul de băşină care asortează ,,realizărili'' Guvernului Ponta-VIDEO

Mirel Palada, zgomotul de băşină care asortează ,,realizărili'' Guvernului Ponta-VIDEO

 Omor prin blocare ziariștii obiectivi, deci anti-guvernamentali, şi-a intitulat purtătorul de cuvânt al guvernului, Mirel Palada, postul de mai jos, pe contul său de socializare.
”Cum apare câte un subiect politic care învârtoșează spiritul bejboinic în opinanți, de zici că-i catastrofă și dezastru mondial, cum mai scot capul câte doi-trei-zece-douăzeci, depinde de intensitatea subiectului, de bezmetici acoperiți de pe lista mea care își fac seppuku comunicațional și trântesc cu cuvintele anti-guvernamentale în baltă propagandistică la mine pe wall. Și uite așa mai frigem niște purceluși anti-guvernamentali la proțap și le dăm block și mai bem o bere în cinstea sufletelor răposaților care nu mai este. În seara asta era unul care acum era reporter la Gândul, iar înainte fusese la Hotnews, și care făcea clăbuci cu spume la mine pe pagină. Ce plăcere să-l execut electric! Câta îndemânare am să omor prin blocare ziariștii obiectivi, deci anti-guvernamentali. Pufoșilor, nici nu știți câtă plăcere îmi provocați”, s-a lăudat, purtătorul de cuvânt al premierului Victor Ponta, vineri.

Apoi, cu laşitatea specifică, a şters această dovadă de imbecilitate agresivă care pare să guverneze toate sectoarele puterii executive. De la şeful suprem, chinezăria umană Victor Ponta, până la farsele puse în funcţii de miniştri cum ar fi harvardeza Petrescu.

Însă, înainte de a şterge, cu ,,vitejie'', postarea, acest zgomot de băşină urduros care asortează imaginea guvernamentală, a fost apostrofat, pe bună dreptate, de mai mulţi oameni de bun-simţ, pentru ceea ce debitase. Credeţi că a înţeles ceva? Nu. Pentru că unul care se ia în colţii vorbelor cu Pleşu cu firescul cu care şi-o scoate din prohab, având pretenţia că îi este cel puţin egal, n-are cum să înţeleagă vreodată ceva.

Aşa se face că sâmbătă dimineaţa a lăsat vederii aceste comentarii, fără textul său imbecil, catalogându-le drept ameninţări:

• "Bāi labagiule....!!! Comunistule...Sā mori în pârnaie...
Auzi bāi labā tristā, poate si ficāta se face jurnaiustā si o s-o execute toti vagabonzii, da sā ti-o execute bine...!!

• "Gunoiule , nu stiu cum sa dau de tine , sa te bag in 'mata !!! Cum iti permiti gunoi ratat sa vorbesti si sa jignesti oamni , din buzunarul carora se duc bani in contul tau ? Nu este exclus sa va gasesc (pe tine si pe jegosul de Ponta) si sa va agat peste o creanga , pentru a vedea care santeti gunoaie mai mari !!!"

• "TU CINE MAI ESTI MAI LEULE CU CAP DE MUSCA ,DEOARECE PANA AZI EU NU AM AUZIT DE MATALE BRE ?"

• "Mare dobitoc mai esti cretinule. TE PLATESC DIN BANII MEI JIGODIE

Stimate BOU, esti platit din banii mei. Pe banii mei te bag intr-o zi de sarbatoare iti urez sa ai parte de mizerie pe masura caracterului tau infect".

• "nu ie frumos sa nu raspundeti la telefon"

• "Ati dovedit suficient ca mai 'bombe' ca voi nu putea poporul asta prost sa aduca in fruntea tarii,Gata!Lasati dracu macar viitorul copiilor nostri ,daca noua ne-ati distrus vietile,incompetentilor!"

• "In afara de delir verbal, despre Ucraina minunatul purtator de cuvânt nu are nimic de zis ?"

• "eu cred ca parinti te-a facut la bautura"

• "Nu poti fi la varful politicii romanesti chiar si in functia de consilier daca dispretuiesti pe fata. Acolo trebuie sa fie oameni de inalta tinuta morala nu niste oameni murdari la suflet"

• "bai nesimtitule, tu nu vezi ca esti analfabet, cum dracu sa te ia ai ajuns acolo, ce ai lins spurcaciune ordinara, vrei sa vorbim ce ati facut voi, oricind iti stau la dispozitie, dar pentru timpul pierdut platesti, ca pe centura, acolo unde umbli noaptea".

Băieţii au fost modeşti. Mai ales că, între timp, acest testicol cu urechi, în plin avânt, a mai jignit-o şi pe Sorina Matei....

 Să amintim şi ce au spus Palada şi Ponta despre intrarea României în recesiune

"Să dea Dumnezeu să avem numai recesiuni dintr-astea"

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, insistă că România cunoaște o creștere economică și i-a ironizat pe cei care susțin că cifrele eliberate de Eurostat indică o "recesiune".

 Întrebat, joi seară, la România Tv, dacă îngrijorările exprimate de președintele Băsescu sunt adevărate, Palada a răspuns: "Au fost vreodată reale îngrijorările sale? Președintele a jucat mereu într-o cheie cinică și electorală. Traian Băsescu nu are în vedere decăt să se scoată dânsul electoral".

"Să dea Dumnezeu să avem numai recesiuni dintr-astea", a adăugat purtătorul de cuvânt Guvernului.

Mirel Palada a precizat că România cunoaște o creștere economică, iar criticile reprezintă atacuri electorale.

"Evident că s-au turat motoarele electorale. E un efort de campanie al celor din zona de dreapta, România este în creștere economică", a spus Palada, arătând că vin semnale pozitive din zona producției industriale, a exporturilor și a inflației.

Ponta:,,Când vorbim despre economie, mizeriile lui Băsescu nu sunt importante''

,,Când vorbim despre economie, mizeriile lui Băsescu nu sunt importante''  Avem încasări în plus, avem locuri de muncă.  Aţi vazut la televiziunile internaţionale, creşterea economică a regiunii va fi afectată, Europa a primit o veste proastă. România mai puţin va reuşi să îşi păstreze creşterea economică. Este evident că şi economia Germaniei va fi o influenţă.  Pe 6 luni avem creşterea exportului, trebuie sa trecem peste problemele create de ploi, nu o sa putem sa trecem cu 5% crestere. Trebuie sa fim mai competitivi. Eu nu primesc altfel de date de la  INS, primesc ce primiti si dvs. Repet INS lucrează cu Eurostat-ul.  Noi nu trebuie sa intervenim”.  a  spus Ponta la Botosani,


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”