Nu vă vom uita!




Nu vă vom uita!

Alegerile au trecut, tara rasufla usurata. In spatiul public se manifesta o stare de euforie care aminteste cumva de zilele de dupa 89. Si atunci, si acum a explodat furia populara impotriva unui regim/sistem abuziv. Sunt cativa actori cheie, nu-i vom uita prea usor. Eroul pozitiv al evenimentelor din 16 noiembrie 2014 este personajul colectiv incarnat de cetatenii romani din afara tarii, protestatarii de la Cluj, Timisoara si alte orase mari, cetatenii romani care s-au mobilizat pentru a sanctiona minciuna, impostura si aroganta partidului-stat. Ei vor marca in sens bun urmatorii ani, au schimbat ceva profund in societate si vor influenta de acum incolo modul de a face politica si de a guverna.

Dar nu-i vom uita prea curand nici pe cei care ne-au facut viata un iad, personajele negative ale povestii cu final fericit. Nu vom uita prea curand cum un partid a incercat sa rastoarne ierarhia valorilor intr-o societate, sa faca din furt si hotie politica de stat si sa distruga treptat mecanismele de echilibru democratic, sa controleze justitie, sa subordoneze presa, sa distruga opozitie etc. Ne vom aminti mereu de atmosfera sufocanta, de disperarea si lipsa de orizont care ne-au coplesit viata in ultimii ani.

Nu vom uita usor ca au incercat sa intoarca Romania inapoi in timp. Nu le vom uita curand numele celor care i-au impiedicat pe romani sa voteze. Vrem o ancheta pana la capat, care sa lamureasca cine raspunde pentru rusinea si umilinta incasata de romanii din afara tarii impiedicati deliberat sa voteze. Acesta nu este un simplu accident birocratic, ci incalcarea brutala a unui drept fundamental, dreptul la vot.

Titus Corlatean, Teodor Melescanu, Victor Ponta daca e cazul, trebuie sa explice in cadru legal de ce au refuzat infiintarea unor sectii noi de votarea desi acestea erau solicitate de ambasadori de luni de zile, desi autoritatile locale s-au oferit sa colaboreze. Nu vom uita nici numele lui Gabi Oprea, ministrul cu ochii inchisi la toate fraudele electorale strigatoare la cer din turul doi, fanfaronul de serviciu al tuturor guvernelor.

Nu vom uita televiziunile de stiri, in special Romania TV si Antena 3. Ne vom aminti cu dezgust fara incetare cat rau au facut unei tari intregi bulversand-o zilnic cu minciuni, maniuplari si campanii ordinare de linsaj. Vom cere cu incapatanare institutii puternice capabile sa le sanctioneze derapajele televiziunilor de partid, vom merge pana capat in justitie atunci cand vom fi direct atacati. Vom retine numele realizatorilor care au spalat ani la rand o tara intreaga pe creier si vom spune mereu cine sunt si ce au facut.

Nu vom uita niciodata compromisul urat facut de Biserica Ortodoxa Romana. A venit timpul sa punem serios in discutie finantarea BOR din bani publici. Implicarea pe fata in campania din 2014 a fost cea mai rusinoasa pagina din istoria Bisericii in lunga ei traditie de a-si pune serviciile la dispozitia politrucilor. Nu mai trebuie sa acceptam ca Biserica sa-si tranzactioneze interesele cu politicienii pe banii nostri, sa se transforme in agentii electorali ai unor candidati pe spinarea noastra. N-au decat s-o faca pe banii lor, daca doresc. In fond, este o organizatie privata. Acum este momentul sa plateasca pentru pactul cu diavolul politicii de dragul finantarilor de stat.

Nu vom uita apoi numele propagandistilor pusi in slujba imposturii si minciunii, de la artisti la ziaristi. Nu trebuie uitate nume in general. Numele celor care au abdicat de la apararea unor principii si valori, dar lista e prea lunga pentru a o deschide aici. Ne va lua ceva timp dar tot ii vom afla pe toti cei din afara tarii care l-au ajutat pe Ponta sa para altfel decat este, fiind gata sa lase un popor pe mana unui iresponsabil.

Nu vom trece usor nici peste partide. Ne-am saturat pana peste cap de unele si aceleasi nume de politicieni care s-au rotit vreme de 25 de ani la putere, speriati astazi de valul anti-sistem ridicat in Romania. Daca isi vor imagina ca dupa un timp vor putea revendica puterea tot ei, fara a schimba nimic in partidele lor, fara a aduce oameni noi, integri si competenti, se inseala. Nu vom mai accepta atat de usor, lumea s-a schimbat dupa votul din noiembrie, chiar daca acum li se pare o simpla rabufnire sociala care se va risipi la fel de brusc cum a aparut. Nu, nu vom uita ca incompetenta, coruptia si aroganta unei nomenclaturi din politica romaneasca de dupa 89 ne-a adus aici.

Le vom aminti mereu celor de la Putere ce asteptari avem de la ei, ce datorii au fata de public si dincolo de orice vor trebui sa probeze integritate si eficienta. Asteptam cu totii de la voi, cei aflati trecator la comanda destinelor noastre, sa votati la fel de rapid si de acum incolo ridicarea imunitatii parlamentarilor suspectati de coruptie, sa nu-i mai aparati de justitie, sa adoptati rapid votul prin corespondenta, sa adoptati legea bugetului si sa dati socoteala pentru impartirea banilor, sa contruiti autostrazi, sa faceti servicii publice functionale, sa nu mai vindeti dregatorii, sa administrati mai bine statul, sa va pese ceva mai mult de noi, ceilalti, sa furati mai putin si sa puneti in general osul la munca, pentru ca de asta v-am trimis acolo si de asta va platim.

Va vom aminti asta mereu, deoarece a inceput sa ne placa strada, presiunea publicului, ne bucuram de frica voastra de politicieni in culpa si vom profita din plin de ea, vrem sa ne bagam tot timpul de acum incolo nasul in afacerile voastre. Nu vom uita nimic din promisiunile noului presedinte ales.

Noi, cel putin, nu va vom uita la fel de usor ca inainte si nu va vom lasa in pace.

Dan Tăpălagă HotNews.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...