PC şi PLR negociază încheierea unui acord parlamentar şi grupuri parlamentare comune - surse

PC şi PLR negociază încheierea unui acord parlamentar şi grupuri parlamentare comune - surse

PC şi PLR condus de Tăriceanu au discuţii pentru încheierea, în perioada următoare, a unui acord parlamentar, intenţionându-se formarea de grupuri comune în Parlament în scopul promovării iniţiativelor şi valorilor de centru-dreapta, au precizat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din PC.

Preşedintele PC, Daniel Constantin şi preşedintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Potrivit surselor citate, acest acord parlamentar ar putea fi încheiat înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie.

Prin această strategie, PC urmăreşte să-şi întărească în Parlament grupurile parlamentare, aproape dublând numărul lor cu parlamentarii din partidul lui Călin Popescu Tăriceanu , ceea ce i-ar da posibilitatea de a avea un cuvânt mai greu de spus în Parlament. Conservatorii ar mai obţine, prin această mişcare, avantajul de a se identifica cu valorile de centru-dreapta, intenţionând să ocupe culoarul ideologic revendicat în prezent de PDL şi PNL.

Partidul Liberal Reformator ar avea, la rândul său, beneficiul de a face parte dintr-un grup parlamentar, dar şi posibilitatea de a-şi susţine iniţiativele. Din punct de vedere strategic, deşi este cunoscută apropierea lui Călin Popescu Tăriceanu de Victor Ponta , parlamentarii din PLR nu ar putea să se afilieze grupurilor PSD, deoarece acesta are grupuri ”bine închegate”, iar social-democraţii susţin valorile socialiste, au mai precizat sursele menţionate.

Contactat de MEDIAFAX, vicepreşedintele PC Codrin Scutaru a precizat că nu exclude o astfel de colaborare, având în vedere că şi PC şi PLR susţin măsurile de centru-dreapta.

”Nu sunt mandatat să vorbesc despre acest lucru. Nu exclud însă ca o astfel de idee să poată fi subiect de discuţie între cele două partide, având în vedere că susţinem şi unii şi alţii măsuri de centru-dreapta. Noi avem ca doctrină social-liberalismul modern, PLR sunt liberalii care continuă tradiţia PNL istoric”, a afirmat Codrin Scutaru.

În prezent, PC are grupul parlamentar de la Senat format din 9 senatori, iar la Camera Deputaţilor din 15 deputaţi, în timp ce partidul lui Tăriceanu are în jur de 30 de parlamentari, majoritatea plecaţi de la PNL.

PLR a avut, la începutul lunii august, Congresul de constituire, unde Călin Popescu Tăriceanu a fost ales preşedinte al partidului, dar şi candidat la Preşedinţie.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...