Pentru SOLDAȚII americani TOT Ceaușescu e ȘEFUL

Pentru SOLDAȚII americani TOT Ceaușescu e ȘEFUL

Pe site-ul Infanteriei Marine a Statelor Unite este publicată o carte referitoare la România, care ar trebui să servească la documentarea militarilor. Totuşi, cartea despre România, pusă la dispoziţia militarilor americani, conţine informaţii absolut anacronice, iar pe alocuri chiar aberante.

Infanteria Marină a SUA are în ultimii ani tot mai multe misiuni împreună cu trupele române, inclusiv în România. În acest context, este evidentă utilitatea unor materiale documentare destinate americanilor, despre aliaţii români.

Conform inscripţiei de pe una dintre file, “Studiul de ţară” despre România, intitulat „Romania a country study”, a fost realizat în 1989, dar pe altă pagină este datat 1991.

Din această sursă, militarii americani află, în anul 2015, că ţara se numeşte Republica Socialistă România. Pe întregul ei teritoriu se vorbeşte limba română, iar statul permite discriminarea sistematică împotriva limbilor minoritare (“systematic discrimination against minority languages”), încurajând în schimb ideologia marxistă.

Viaţa politică este “monopolizată” de Partidul Comunist Român. România are o relaţie extrem de tensionată cu Ungaria, dar este, pe de altă parte, cel mai independent membru al Tratatului de la Varşovia.

Constituţia a fost revizuită în anul 1974, iar guvernul este controlat de Nicolae Ceauşescu. Totuşi, la o altă pagină, aflăm că, în perioada Crăciunului din 1989, românii au sărbătorit executarea lui Ceauşescu.  “Golul de putere” a fost umplut de Ion Iliescu, iar acesta l-a numit prim-ministru pe Petre Roman.

Informaţiile cu specific militar despre România, care ar trebui să fie utile pentru militarii  americani, sunt la nivelul anului 1989. În mod insistent, soldaţilor americani li se spune că România are forţe speciale, cu un efectiv de 20.000 de oameni. Ele au sarcina să păzească “sediile partidului” şi sunt, evident, conduse de Nicolae Ceauşescu.

Întreaga lucrare ştiinţifică americană se poate citi la adresa:

http://www.marines.mil/Portals/59/Publications/Romania%20Study_1.pdf




Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?