Ponta: Dacă îi e drag de mine domnului Băsescu, merg la studioul cinematografic Cotroceni

Ponta: Dacă îi e drag de mine domnului Băsescu, merg la studioul cinematografic Cotroceni

Premierul Victor Ponta a declarat că nu a putut lua parte la ceremonia de investire a lui Darius Vâlcov pentru că avea programate alte întâlniri importante, dar dacă preşedintelui Băsescu îi e drag de el, va merge la "studioul de cinematografie Cotroceni" şi va solicita altă dată pentru învestire.

Victor Ponta (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

Preşedintele Traian Băsescu a amânat, miercuri, ceremonia de depunere a jurământului de către Darius Vâlcov din cauză că premierul Victor Ponta şi-a anulat prezenţa la ceremonie, şeful statului înţelegând că şeful Executivului ”ar putea să nu mai susţină propunerea” pentru ministrul Bugetului

Cu puţin înaintea anunţului Administraţiei prezidenţiale, întrebat de MEDIAFAX dacă merge la Cotroceni la depunerea jurământului de către Darius Vâlcov, premierul Ponta a răspuns: "Merge domnul Oprea (vicepremierul Gabriel Oprea - n.r.)".

Ponta a precizat ulterior că vizita efectuată la Chişinău s-a prelungit şi avea deja programată participarea la deschiderea Reuniunii anuale a diplomaţiei române, precum şi o discuţie cu Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Catherine Ashton.

"Am transmis către Cotroceni desemnarea domnului vicepremier Oprea pentru a participa la învestire. Din câte cunosc, toate legile, regulamentele şi protocoalele, nu există nicăieri obligativitatea prezenţei primului-ministru", a spus premierul.

El a arătat că a făcut "de două ori nominalizarea domnului Vâlcov", şi dacă e cazul o mai face o dată

"O să solicităm o altă dată, un alt moment şi dacă îi este atât de drag de mine domnului Băsescu să merg la studioul de cinematografie Cotroceni, o să mă duc. Dar nu ştiam că-i sunt atât de drag", a mai spus Victor Ponta.

El a adăugat că nu va discuta telefonic cu preşedintele, pentru că discută cu şeful statului "în mod oficial prin documente" şi şi-a exprimat speranţa că şeful statului nu va programa învestirea joi, când se va deplasa în Turcia.

Întrebat cum rămâne cu nominalizarea pentru portofoliul Culturii, premierul a spus că ministrul Culturii este în continuare Kelemen Hunor.

Preşedintele Traian Băsescu va face o declaraţie de presă la ora 19.30.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”