Pornografia excesului

Pornografia excesului

E prea mult. Priviţi şi dumneavoastră. Câţi Victori Ponta vedem în această imagine surprinsă azi întâmplător pe şoseaua Ştefan cel Mare din Bucureşti? Număraţi opt feţe doar dacă vă uitaţi într-o direcţie. Aparatul foto n-a putut să surprindă şi feţele din stânga, dar credeţi-ne că, dacă vă întoarceţi puţin privirea, veţi mai vedea cel puţin doi, ceea ce ridică numărul de Victori Ponta la 10 doar în această mică intersecţie. Mergând de-a lungul bulevardului, spre Piaţa Victoriei, faţa candidatului se va multiplica ameţitor, bannerele sale vor curge cu sutele unul într-altul ca-ntr-un delir electoral. Veţi mai vedea din loc în loc Iohannişi crispaţi, cu braţele deschise, şi Udre volatile şi albe ca-ntr-o reclamă la balsam de rufe. Priviţi-vă oraşele în aceste zile: ce vedeţi? O revărsare indecentă de bani colorându-ne străzile în feţe de candidaţi. Ştiţi ce o să vi se pară şocant? Că nu v-a întrebat nimeni dacă vreţi să achitaţi nota de plată. Că factura s-a extras aşa, din banii publici, de pe cardul tuturor şi al nimănui.

Imaginea de mai sus este ilustrativă pentru regimul Victor Ponta. Ea defineşte cel mai bine întreaga filosofie a guvernării acestui lup tânăr al stângii româneşti: obsesia pentru imagine, pentru aparenţă, pentru ce se vede, adăugată unei propensiuni aproape maladive pentru exces. Am văzut această lipsă de cumpătare cu ocazia ceremoniei de lansare a candidaturii la Preşedinţia României, când şi-a organizat un show faraonic pe Arena Naţională. Am văzut această lipsă de măsură în modul în care a aruncat anul acesta cu pomeni electorale în toate categoriile sociale vulnerabile, în modul în care a luat cu arcanul peste 300 de primari şi alte câteva mii de consilieri locali şi judeţeni de la alte partide ca să-l susţină în campanie, în modul în care îşi programează apariţiile la televizor, într-un ritm chiar mai mare decât Traian Băsescu, politicianul pe care-l admiră în forul său interior. Tot ce face Victor Ponta stă sub semnul grandiosului: vorbeşte încă în numele a 7,4 milioane de români, câţi au votat pentru demiterea preşedintelui; lucrează la scara istoriei, promiţând o nouă Mare Unire; atinge cu fruntea lui galaxiile, după cum îl descriu encomioanele de partid; şi - vai! - îşi compară cu satisfacţie numărul de „fani” pe Facebook cu cei ai lui Merkel şi Cameron.

În mintea noastră, a alegătorilor, Victor Ponta trebuie să se fixeze ca un uriaş. Toată această lucrare gigantică vine însă în contradicţie cu natura sa mediocră. De aici şi drama, şi frustrarea, şi tentaţia camarilei sale de a-l umfla şi mai tare, cu cât se apropie alegerile. Ideea de a sufoca oraşul cu bannere din care să răsară faţa încă puberă a lui Victor Ponta vine dintr-o obsesie manelistică a valorii date de volum şi cantitate. Aşa cum maneliştii aruncă cu bani în oameni, tot aşa şi Sebastian Ghiţă, stâpânul afişelor, aruncă cu Victori Ponta în mulţime. Cel mai mare, cel mai puternic, cel mai valoros, deci cel mai votat de oameni.

Realitatea augmentată oferită pe post de program electoral de PSD are însă o mică fisură. Ca să iasă preşedinte, Victor Ponta trebuie să-i convingă şi pe cei puţini. Partidul îi pune la dispoziţie mari mase de alegători, duse la urnă de primari, Guvernul a asigurat până acum prin mijloace specifice o prezenţă însemnată la vot, însă toate eforturile se lovesc inexorabil de un prag dincolo de care Victor Ponta trebuie să meargă singur. Ca să ia cele minimum 5,2 milioane de voturi care să-l facă preşedinte, premierul-candidat ar trebui să fie votat nu numai de electoratul de partid, de electoratul asistat sau de electoratul antibăsist, ci şi de o parte dintre nehotărâţi. Nehotărâţii spun însă că nu au cu cine vota. Că s-au săturat de politicieni şi de indecenţa castei de conducători. Că sfidarea, nesimţirea, opulenţa, corupţia politicienilor au ajuns la cote sufocante. Dacă vor ieşi la vot, nehotărâţii vor fi o forţă. Nimeni nu-l poate bate în acest moment pe Victor Ponta în afară de el însuşi. Nimeni nu-i poate urni la vot pe nehotărâţi mai bine decât Victor Ponta. Cu fiecare zi în care insultă bunul simţ şi inteligenţa oamenilor, Victor Ponta îi poate convinge pe tot mai mulţi că suntem în faţa unei realităţi îngrijorătoare: excesul de abuz dăunează grav democraţiei.

Mai priviţi o dată imaginea de mai sus. Vedeţi blocul scorojit din spate? Credeţi că acel cearşaf electoral îi va ţine de cald la iarnă? Nu vi se pare că este prea mult şi prea vulgar? Cine credeţi că plăteşte factura publicităţii electorale? Din banii cui credeţi că se finanţează aceste filme de campanie de-un exces de-a dreptul pornografic? Constituie această imagine a desfrâului electoral un stimul suficient de puternic pentru cei care încă nu s-au hotărât să iasă la vot?, scrie Florin Negruţiu în gandul.info

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Aceasta este România adevărată, nu cea din presa panicardă

2 Așa o fi?

3 Scandal cu lături la vârful Mafiei din sindicate / Marioneta lui Surugiu de la SNAP a rupt lanțul! / Surugiu are s…

4 „Valori” mondiale / Vasluiul dă cea mai tânără bunică din lume, la doar 23 de ani

5 „O desfrânată ieftină” / Așa o descrie Claudia Pătrășcanu pe Bianca Drăgușanu