Preşedintele Băsescu: Gabriela Firea este o şantajistă de profesie, poartă ghinion oricărui bărbat; Ponta, un procuror ratat

"Am mai multe subiecte astăzi. Din păcate, sunt subiecte în care trebuie să cobori în mocirla la care a coborât Ponta dezbaterea şi disputa politică şi nu ai ce să faci. Acolo a coborât lupta, acolo trebuie să fii", şi-a început preşedintele discursul, în cadrul căruia a vorbit despre activitatea comisiei Nana, dar şi despre acţiunile întreprinse de premier în ultima perioadă, inclusiv despre faptul că îşi va muta biroul de la Palatul Victoria la sediul Ministerului Apărării.

Despre comisia parlamentară care anchetează achiziţia terenului de la Nana:

O să încep cu comisia Nana, pe care a cerut-o Ponta ca să ancheteze o afacere privată. Dacă ar fi citit hotărârile succesive ale CCR, ar fi constatat că persoane private nu pot fi anchetate de o comisie parlamentară, rolul Parlamentului fiind acela de a controla Guvernul.

Deci consider că este un abuz formarea comisiei parlamentare pentru investigarea achiziţiei de teren a familiei mele, dar şi asta a avut o evoluţie. Aş pleca în a vă explica punctul meu de vedere, de la Decizia CCR din 2009. Este un extras care spune că în faţa comisiilor de anchetă parlamentară, trebuie să compară numai subiectele de drept care se află în raport cu Parlamentul. Aici, dacă deschideţi Constituţia, veţi vedea că e vorba de Guvern.

Aş vrea să reamintim cu ce a început comisia Nana. prima dată, premierul şi ciracii lui au lansat ipoteza: credit ilegal. S-a făcut comisie la Senat, am şi eu raportul, creditul a fost perfect legal. Pe urmă s-a trecut la faza a doua: terenul este de la Fundulea. Au început să vină documentele, s-au dumirit că nu are nicio legătură.
A treia variantă a fost că s-au făcut restituiri ilegale. Nu am de unde să ştiu, dar dacă s-a făcut asta, primarii şi prefecţii trebuie să fie anchetaţi şi să răspundă în faţa legii. Amintesc, prefecţii au fost totdeauna de la PSD, deci cred că o anchetă temeinică şi pedepsirea celor care au făcut restituiri ielgale trebuie să se petreacă rapid.

Doamna senator Firea, altfel, o şantajistă de profesie, lansează o altă minciună, că firma ar fi fost inactivă, şi deci nu se putea face chitanţă. Pentru un şantajist, nu e nevoie să ştii multă carte, dar pământul, şi la comisie au documentele, nu s-a vândut pe chitanţă. Cu toate că firma putea sau nu să emită chitanţe, tranzacţia s-a făcut în baza unui contract de vânzare-cumpărare. Nu era nevoie de niciun fel de chitanţă, tranzacţiile cu terenuri agricole sunt scutite de plata TVA. Minciunile senatoarei şantajiste Firea au creat bule de dezinformare.

Ultima inovaţie a procurorului ratat Ponta a fost de spălare de bani. Nu a făcut nicio ispravă ca procuror, nu am auzit de un dosar important făcut de el. Singurul element de care îmi aduc aminte legat de procurorul Ponta a fost declaraţia mamei procurorului Panait, că Ponta a fost ultimul care l-a văzut în viaţă.

Ba că e creditul ilegal, ba că e teren de la Fundulea, ba că sunt restituiri ilegale şi ajungerea la spălare de bani arată obiectivul strict politic al acestei comisii, obiectiv care dezonorează Parlamentul. Acesta este nivelul pe care îl are majoritatea parlamentară.

O haită de parlamentari în frunte cu un premier care nu are nimic în comun cu responsabilitatea funcţiei fac un spectacol mediatic pe măsura neputinţei lor, a incapacităţii lor de a guverna ţara, dintr-o afacere privată, în condiţiile în care zeci de sute de mii de hectare de teren ale statului sunt deţinute sau exploatate de tot soiul de baroni ai PSD.

Concluzionez spunând că această comisie nu are nimic cu adevărul, este un fals care  se serveşte populaţiei de către parlamentari care nu şi-au asumat decât responsabilitatea de a fi slugile lui Ponta.

Despre declaraţiile privitoare la soţul Gabrielei Firea: 

Îi aduc aminte senatoarei şantajiste Firea că a avut de plătit o amendă, pentru şantaj la adresa unui membru CNA. Îşi aduce aminte de şantajul făcut preşdintelui CJ Ilfov, ca să aprobe proiectele soţului ei. A obţinut aprobarea prin şantaj public şi trafic de influenţă. Are şcoală bună, e şcolită la turnătorul Felix. Înţeleg că Ponta vrea să o ia purtător de cuvânt. Să nu o ia! Poartă ghinion femeia asta oricărui bărbat pe care spune că-l sprijină. Să-şi aducă aminte ce rezultat a avut Isărescu cu ea purtător de cuvânt.

Doamna senator s-a simţit lezată că am spus să privească mai atent la ce e în ograda soţului, la Voluntari, spunând că e riscul să nu-l găsească acasă. Ştiţi că Pandele e căpitan de cursă lungă, ca şi mine. În timp ce navigam, după 9-12 luni de mers pe mare, mergeam în concediu de câte trei luni.Toate zilele de sărbători care se cumulau le primeam anexate la concediu.

De regulă, concediile noastre atât erau, 3 luni, dar erau foarte mulţi care nu stăteau trei luni, după o lună căutau vapor să plece în cursă. De ce? Vă las pe dumneavoastră să vă gândiţi cât de bine le era acasă.

Poate fi interpretată şi în acest sens chestiunea cu: îl găseşti plecat. Da, mai sunt nişte lucruri pentru ca doamna senator să stea liniştită. Nu e un atac la o femeie, e un atac la o şantajistă care pretinde să fie respectată ca senator al României după ce a făcut şcoala lui Felix.

La Preşedinţie funcţionează o structură care se numeşte Biroul Problemei Cetăţeneşti şi, spre exemplu, reclamă presupune abuzuri ale primăriei Voluntari în aplicarea Legii 10 pe 2001. E vorba de reclamaţie pentru abuzuri în aplicarea acestei legi. Reclamaţia e venită la Preşedinţie.O altă petiţie: petentul solicită un control riguros în Voluntari. O alta: reclamaţie făcută în numele cetăţenilor din Voluntari referitoare la averea primarului şi abuzurile acestuia. E o altă petiţie.

Am atenţionat cu privire la ce se întâmplă în Voluntari în baza unor petiţii. De ce nu au fost îndreptate către DNA? Ele au totdeauna o consistentă parte de adevăr, deci nu e în practica Preşedinţiei să trimită la Parchete astfel de sesizări. Asta nu înseamnă că problemele nu există, însă având responsabilitatea a ce înseamnă o petiţie trimisă la DNA, înseamnă formarea unui dosar. De când am devenit preşedinte, am trimis întâi petiţiile pentru o verificare, dar doamna senator şantajist Firea poate fi liniştită: nu vorbesc fără documente. Am observat capcana în care a căzut presa: are informaţii, a făcut ameninţări. Nu, sunt petiţii de la cetăţeni.

Doamna senatoare şantajistă, cu partenerul său de ultimă oră, Victor Ponta, ar putea avea şi alte preocupări, iar aici mă refer în primul rând la Ponta.

Despre banii alocaţi pentru crearea locurilor de muncă în rândul tinerilor:

În loc să coboare în mocirla unor atacuri josnice, mai bine s-ar ocupa să guverneze ţara, pentru că e nevoie de locuri de muncă pentru tineri, iar la UE avem milioane de euro la dispoziţie pentru a fi cheltuite pentru creare de locuri de muncă pentru tineri, 105 milioane care trebuie cheltuiţi.

Nu s-a început nimic pentru derularea acestui program. Sunt 450 de milioane de euro alocaţi României de UE pentru exerciţiul 2014-2020, 450 de milioane pentru persoane defavorizate, care nu au locuri de muncă şi aici, din nou, se pot împărţi banii într-o anume proporţie: jumătate să fie alocaţi pentru crearea de locuri de muncă, altă jumătate pentru crearea de IMM-uri, dar asta nu e o preocupare pentru Victor-Viorel.

El se plânge că are prea puţini bani pentru exerciţiul bugetar următor, dar nu are niciun proiect să-i absoarbă. Are absorbţie doar 36% şi mai are anul acesta şi la anul. Pentru Ponta nu e nicio semnificaţie mesajul transmis de SUA, legat de corupţie. Ponta are de apărat o bună parte din partid. Pe Duicu, nu, cum să-l uiţi, ce dulce băiat e Duicu!

Cum să răspunzi la mesajul Americii când, prin OUG, deşi ţi se cere lege, tu transferi lui Bunea Stancu 2800 de ha de teren de la Academia Agricolă? Astea nu fac din Victor-Viorel decât o victimă a propriei lui corupţii, un premier profund corupt care sacrifică orice pentru baroni sau pentru un zâmbet din Asia Centrală.

Îmi permit să afirm, urmărind acţiunile premierului şi a unui grup de politicieni, că obiectivul acestui domn nu este să facă bine României, ci să pună ţara sub controlul PSD. E jalnic. Măcar despre turnătorul Felix ştim cine e, Ghiţă e mult mai periculos, pentru că e tânăr, de la el aşteptam mult mai mult.

Am văzut azi marea haită pesedistă semnând alături de şantajista Firea, la îndemnul premierului corupt Ponta, această haită crede că mă impresionează şi o voi descuraja, voi înceta să mai protejez justiţia şi vor putea intra cu bocancii în această zonă. Se înşală. Nici comisia Nana, nici haita nu mă impresionează, nici minciunile debitate de Ponta. Îi garantez că ceea ce el îşi imaginează că e presiune pe Băsescu, să ne lase în pace! Ei sunt deformaţi, au impresia că datorită mie îi mai strâng instanţele.

Nu, e greşit. Eu doar am protejat justiţia de influenţă politică, dar procurorii îi iau pentru că fură, nu pentru că le spune Băsescu. Habar n-am ce dosare au procurorii în lucru, dar în România, când furi, trebuie să te aştepţi să răspunzi în faţa legii. Am trecut de epoca Năstase. Procurorii şi judecătorii, astăzi, condamnă oameni politici, fraţilor! Ceea ce e corect. Nu mă impresionează haita, nu voi face niciun pas înapoi, dimpotrivă. S-ar putea să îmi stabilesc o zi pe săptămână când să fac un buletin al corupţiei guvernamentale.

Din păcate, oamenii, în nevoia de a vedea că se întâmplă ceva în oraşul lor, în ţara lor, s-au obişnuit să spună: Eh, o fi furat! Dar a făcut ceva şi pentru noi! Nu, dragi români, s-ar putea face mai mult pentru voi dacă s-ar fura mai puţin sau deloc. Deloc nu există nicăieri. 
 

Cetăţenii acestei ţări ar trebui să aibă exigenţa ca toţi banii din taxele lor, din împrumuturi pe care tot ei le plătesc, din banii UE, să fie utilizaţi pentru ei până la ultimul ban. Abordarea: o fi furat, dar a făcut ceva şi pentru noi e păguboasă.

Despre mutarea lui Ponta de la Palatul Victoria la MApN:


Cred că Ponta a cedat nervos, este unic în Europa şi ca atitudine, şi ca soluţie. Nu am auzit, de 25 de ani de la Revoluţie, cu atât mai puţin în ultimii 10 ani, ca vreun premier din UE să se fi retras în buncărul de la MApN.  Victor-Viorel are o problemă de nervi. A cedat nervos, i se pare că numai armata îl mai poate apăra de furia baronilor. De a mea sigur nu are de ce, eu nu sunt furios pe el, deja de la un timp îl compătimesc.

Soluţia de a se ascunde într-un buncăr la Ministerul Apărării arată că premierul şi-a pierdut controlul, nu mai deosebeşte instituţiile şi este laş. La Palatul Victoria baronii nu pot fi opriţi şi ăia vin şi fac cum făcea Mircea Badea pe la emisiuni: mă duc, îl iau, îl dau cu capul de pereţi! Credeţi că Ponta în faţa unui baron e ca în faţa microfoanelor?


Îl iau ăia şi îl plesnesc de îi sar fulgii! Într-o unitate militară, baronii nu au acces. Viorel îi minte şi le spune: după ce pleacă Băsescu, rezolvăm problema. Numai că Băsescu pleacă, dosarele rămân.  Nu va scăpa de responsabilitatea pe care şi-o asumă, în schimb, va face ca România să fie privită ca o mare curiozitate: premierul refugiat într-o unitate militară pentru a conduce Executivul. Arată imaginea unui om care a cedat nervos.

 

Sursa: adevarul.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 BREAKING Președintele a promulgat legea prin care alocațiile copiilor vor crește anual cu rata inflației!

2 Acesta este documentul trimis de Dăncilă pe furiș la Bruxelles pe 13 august 2018! Susținea teoria lui Dragnea …

3 VIDEO Acesta este PSD, oameni buni! Mitralieră spune că el este un politician în campanie și nu trebuie să opr…

4 Femeia cu sârmă și-a șters postarea! Comentariile au rămas: „Mahalagioaică ordinară” „Mănânci căcat!”

5 FAKE de proporții! Firea, preoteasa neagră a PSD, o îngroapă și pe Dăncilă! Oamenii sunt indignați de ce a put…

recomandări

Te ia DNA: Nicolae Moga

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Privește cum o mașină e distrusă la fier vechi în câteva secunde