Preşedintele Băsescu s-a întâlnit la Cotroceni cu reprezentanţi ai Euroregiunii Siret-Prut-Nistru

Preşedintele Băsescu s-a întâlnit la Cotroceni cu reprezentanţi ai Euroregiunii Siret-Prut-Nistru

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit vineri, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţi ai Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, şeful statului interesându-se de stadiul transmiterii proiectelor de modernizare a instituţiilor de învăţământ din Republica Moldova, finanţate de România.

Traian Basescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezindenţiale, preşedintele Traian Băsescu s-a interesat de stadiul transmiterii proiectelor de modernizare a instituţiilor de învăţământ preşcolar şi şcolar din Republica Moldova care sunt finanţate de România.

În cadrul întrevederii, s-a discutat şi despre importanţa proiectului de interconectare energetică, în special, a Gazoductului Iaşi - Ungheni, ca sursă alternativă pentru aprovizionarea cu gaz a Republicii Moldova. În timpul întâlnirii, s-a discutat, totodată, şi despre motivele pentru care cooperarea transfrontalieră este una dintre metodele cele mai eficiente de integrare în spaţiul european.

Preşedintele României le-a vorbit preşedinţilor de consilii raionale şi judeţene despre importanţa reprezentată de introducerea Republicii Moldova printre statele ai căror cetăţeni vor putea circula fără viză în spaţiul Schengen, decizie asumată, în această săptămână, la Bruxelles, prin semnarea de către reprezentanţii Parlamentului European şi ai Preşedinţiei elene a Uniunii Europene a Regulamentului 539/2001 prin care se stabileşte lista cetăţenilor statelor terţe care nu au nevoie de viză pentru a circula în spaţiul Schengen, se mai arată în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA