Preşedintele i-a primit pentru vizitele de rămas-bun pe ambasadorii Martin Harris şi Philippe Gustin - FOTO

Preşedintele i-a primit pentru vizitele de rămas-bun pe ambasadorii Martin Harris şi Philippe Gustin - FOTO

Preşedintele Traian Băsescu i-a primit, pentru vizitele de rămas-bun, pe ambasadorii Martin Harris şi Philippe Gustin, vorbindu-se, în principal, despre evoluţiile privind statul de drept în România şi modalitatea prin care MCV este utilizat în monitorizarea acestui proces, potrivit Preşedinţiei.

Traian Băsescu, Martin Harris (Imagine: presidency.ro)

Şeful statului a primit, joi, mai mulţi ambasadori în România cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare şi cu ocazia vizitelor de rămas-bun.

Conform comunicatului Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul vizitelor de rămas-bun cu Martin Fergus Harris, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, şi cu Philippe Gustin, ambasadorul Republicii Franceze, "s-a vorbit, în principal, despre evoluţiile privind statul de drept în România şi modalitatea prin care Mecanismul pentru Cooperare şi Verificare (MCV) este utilizat în monitorizarea acestui proces".

Potrivit sursei citate, preşedintele Traian Băsescu "a amintit că instrumentul creat de Comisia Europeană a avut un rol pozitiv în generarea progreselor înregistrate pe linia combaterii corupţiei şi a independenţei justiţiei, dar, în acelaşi timp, că acesta trebuie să rămână în limitele caracterului său preponderent tehnic, cu o sferă de acţiune clar delimitată, care nu trebuie să împieteze asupra continuării procesului de aprofundare a integrării ţării noastre în Uniunea Europeană".

"În mod concret, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a atras atenţia asupra evoluţiilor din ultima perioadă, când unele state membre au utilizat MCV ca un instrument politic de obstrucţionare a accesului României la Spaţiul Schengen în condiţiile în care au primit calificative pozitive toate instituţiile vizate (Direcţia Naţională Anticorupţie, Agenţia Naţională de Integritate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii şi Curtea Constituţională)", se arată în comunicat.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că susţine continuarea utilizării MCV ca instrument tehnic de suport pentru consolidarea independenţei justiţiei şi a instituţiilor statului de drept şi, totodată, pentru a asigura ireversibilitatea reformelor din justiţie, menţionează sursa citată.

Şeful statului l-a primit în vizită de rămas-bun şi pe ambasadorul Republicii Coreea Im Han-taek, în cadrul întâlnirii vorbindu-se despre importanţa intensificării relaţiilor de cooperare economică dintre cele două state.

De asemenea, preşedintele Băsescu i-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, pe Thenjiwe Ethel Mtinsto, ambasadorul agreat al Republicii Africa de Sud în România, pe Taous Djellouli, ambasadorul agreat al Republicii Algeriene Democratice şi Populare, pe Komgrit Varakamin, ambasadorul agreat al Regatului Thailandei, pe Simon Madjumo Maruta, ambasadorul agreat al Republicii Namibia, şi pe Sheikh Ahmed Ali Hamad Al Mualla, ambasadorul agreat al Emiratelor Arabe Unite.

Potrivit comunicatului de presă al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului le-a adresat felicitări noilor ambasadori pentru desemnarea lor şi i-a asigurat că autorităţile române vor acorda întregul sprijin pentru îndeplinirea mandatului cu care au fost învestiţi. În cadrul întrevederilor s-a vorbit despre importanţa aprofundării dialogului bilateral şi a intensificării cooperării economice, atât pe segmentul comercial, cât mai ales pe cel al investiţiilor.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”