Primarul Gheorghe Ştefan, urmărit penal de DNA în dosarul intervenţiilor pentru licenţa Giga TV

Primarul Gheorghe Ştefan, urmărit penal de DNA în dosarul intervenţiilor pentru licenţa Giga TV

Primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, este urmărit penal de DNA în dosarul intervenţiilor pentru licenţa Giga TV, fiind acuzat că ar fi discutat cu Viorel Hrebenciuc să intervină la CNA pentru obţinerea licenţei postului Giga TV, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Gheorghe Ştefan a venit luni la Direcţia Naţională Anticorupţie, la intrare acesta refuzând să spună care este motivul prezenţei sale în faţa procurorilor.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Gheorghe Ştefan a fost chemat la DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost pus sub învinuire pentru fapte de corupţie, în dosarul intervenţiilor pentru licenţa Giga TV.

Potrivit surselor citate, Gheorghe Ştefan este acuzat că, după ce ar fi discutat cu Narcisa Iorga, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), Gheorge Ştefan ar fi vorbit cu deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, pentru ca acesta să intervină la CNA, în vederea obţinerii licenţei pentru postul Giga TV.

În acelaşi dosar, mai sunt urmăriţi penal preşedintele CNA, Laura Georgescu, Viorel Hrebenciuc şi Narcisa Iorga.

Schimbarea votului privind licenţa Giga TV, de către trei membri ai CNA, s-a făcut nejustificat ca urmare a exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către Laura Georgescu, spun procurorii DNA, care o acuză pe şefa CNA de abuz în serviciu.

Viorel Hrebenciuc este urmărit penal pentru că, susţin anchetatorii, s-ar fi implicat pentru a determina funcţionari din CNA pentru ca această instituţie să revină asupra deciziei de retragere a licenţei postului Giga TV - controlat de primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan.

Narcisa Iorga este urmărită penal de procurorii anticorupţie pentru că i-ar fi sugerat primarului din Piatra Neamţ în ce mod se poate redobândi licenţa şi la cine să apeleze pentru asta, nominalizându-l pe deputatul Viorel Hrebenciuc.

"Ulterior datei de 17.09.2013, dată la care CNA a decis retragerea licenţei audiovizuale pentru un post TV, suspecta Iorga Narcisa - Clementina, membru al CNA, a îndrumat persoana care controla societatea comercială deţinătoare a postului de televiziune respectiv, să apeleze la cunoştinţele sale din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestaţia pe care postul TV respectiv intenţiona să o formuleze. În acest context, Iorga Narcisa a precizat pe cine anume dintre oamenii politici trebuie să îi acceseze şi capaciteze, pentru ca aceştia, la rândul lor, să îi influenţeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să îşi exercite influenţa şi autoritatea. În acest context, printre oamenii politici nominalizaţi de Narcisa Iorga, s-a numărat şi parlamentarul Viorel Hrebenciuc", a arătat DNA.

Potrivit DNA, ca urmare a indicaţiilor primite de la Narcisa Iorga, "persoana respectivă i-a solicitat sprijin deputatului Hrebenciuc Viorel, astfel încât acesta să se implice nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului ca instituţia ce reprezintă singurul organ de reglementare în domeniul audiovizualului să revină asupra deciziei prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune respectiv".

Procurorii anticorupţie susţin că Viorel Hrebenciuc - deputat şi membru al Comitetului Executiv Naţional al PSD -, la cererea lui Gheorghe Ştefan, s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul CNA ca instituţia să revină asupra unei decizii prin care a fost retrasă licenţa pentru postul Giga TV.

"În realizarea acestor demersuri, suspectul Hrebenciuc Viorel s-a folosit de influenţa şi autoritatea pe care le deţine în calitatea sa membru al structurilor de conducere din partidul din care face parte", a arătat DNA.

Procurorii precizează că postului TV în favoarea căruia ar fi intervenit Hrebenciuc i-a fost retrasă licenţa la 17 septembrie 2013, după ce a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 96 de ore pentru orice motive imputabile titularului.

În şedinţa CNA din data respectivă i-a fost retrasă licenţa postului Giga TV, controlat de Gheorghe Ştefan, decizia fiind luată cu şapte voturi "pentru" (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Christian Mititelu, Cristina Trepcea şi Răsvan Popescu) şi patru "împotrivă" (Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Florin Gabrea şi Radu Călin Cristea) din 11 membri prezenţi.

După două săptămâni, respectiv la 1 octombrie 2013, CNA a revenit asupra deciziei, cu şase voturi în favoarea postului Giga TV (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Viorel Vasile Buda şi Răsvan Popescu) şi patru împotriva acestuia (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat şi Radu Călin Cristea), din 10 membri prezenţi.

"Din analiza materialelor existente la dosar, s-a stabilit că, urmare a demersurilor menţionate anterior, în mod nejustificat, 3 dintre membrii CNA care, la şedinţa anterioară votaseră pentru retragerea licenţei postului TV, în şedinţa din 01.10.2013, au votat în favoarea postului TV, deşi situaţia de fapt nu s-a schimbat, fără a se fi întocmit vreun document de natură tehnică în cadrul instituţiei pentru a se verifica argumentele susţinute în respectiva contestaţie", a mai arătat DNA.

Membrii CNA care şi-au schimbat votul în favoarea Giga TV sunt Viorel Vasile Buda, Cristina Trepcea şi Răsvan Popescu, în timp ce Radu Călin Cristea a votat iniţial contra retragerii licenţei, iar apoi în favoarea acesteia.

DNA MAI susţine că prin acţiunea sa de punere în aplicare a influenţei, a autorităţii, exercitată de parlamentarul Viorel Hrebenciuc, s-a cauzat o tulburare însemnată şi efectivă a activităţii CNA, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul audiovizual, ceea ce a permis funcţionarea în continuare a unui post de televiziune căruia îi fusese retrasă în mod corect licenţa.

"Acest lucru i-a afectat implicit şi pe ceilalţi operatori de televiziune, atât sub aspectul concurenţei neloiale, cât şi al încrederii în corectitudinea desfăşurării activităţii de către singurul organism abilitat să monitorizeze domeniul audiovizual şi să aplice legislaţia specifică", a mai arătat DNA.

 

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 „Bianca Drăgușanu, amantă, prostituată, psihopată…” / Daria Radionova l-a dat în fapt pe Alex Bodi!

2 Așa e!

3 VIDEO Actorul PSD George Ivaşcu, noul Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România

4 Așa o fi?

5 Ce avere ar avea în realitate Gigi Becali. Dumitru Dragomir face dezvăluiri