Tăpălagă acuză B1 de PONTISM dar HotNews citează ANTENA3 când vine vorba de Băsescu

Tăpălagă acuză B1 de PONTISM dar HotNews citează ANTENA3 când vine vorba de Băsescu

Încurcate, spre dramatice pentru credibilitatea presei din această țărișoară, încep să fie Căile Domnului. În aceeași zi, adică miercuri, în care Dan Tăpălagă înfiera cu mânie proletară-perfect justificată-mizeria care se petrece la B1, cu șefii care au interzis citarea ca surse HotNews și Reportervirtual și au ordonat sărirea peste știrea cu modificările la Codul Penal, instituția la care lucrează a preluat de bună o știre lansată de Antena3!!

Mai mult decât atât, deontologul care a preluat informația a omis, așa, ca din întâmplare, să precizeze că așa-zisa știre fusese dată pe gură, prin telefon, de Adrian Ursu. Unul care debitează, seară de seară, în platoul de la Antena3, zeci de astfel de știri. Toate, ca în tot postul, având legătură cu MEGA-INFRACTORUL Băsescu Traian, așa cum îl numesc ei. 

EXTREM de SUSPECTĂ graba cu care HotNews a preluat această știre. Mai aveau puțin și le luau fața asociaților Antenei, adică știripesurse și dcnews, singurii care au mai dat-o. Că, de, așa merge treaba acolo!

Articolul despre dosarul lui Băsescu

Procurorul General redeschide dosarul in care fostul presedinte Traian Basescu este acuzat de spalare de bani
de Ionut Baias HotNews.ro
Miercuri, 6 mai 2015, 23:23 Dosare Anticoruptie

Procurorul General redeschide dosarul in care fostul presedinte Traian Basescu este acuzat de spalare de bani, anunta Antena 3. Cauza priveste tranzactiile imobiliare cu omul de afaceri Costel Casuneanu.

In 9 august 2000, Traian Basescu si omul de afaceri Costel Casuneanu au cumparat de la acelasi proprietar cate un teren de 3.700 de mp in Aleea Privighetorilor. Terenul era situat chiar langa Gradina Zoologica, una dintre cele mai scumpe zone ale Capitalei, pretul pietei fiind la acea data de aproximativ 200 euro/mp.

Traian Basescu a platit 1.483.244.000 de lei vechi. In aceeasi zi, Casuneanu plateste aceluiasi proprietar, pentru aceeasi suprafata, de patru ori mai mult.

Doi ani mai tarziu, la 14 octombrie 2002, Basescu vinde acest teren la pretul de circa 12 miliarde de lei vechi, in conditiile in care boom-ul imobiliar nu se declansase, potrivit Antena3.ro.

Articolul lui Dan Tăpălagă despre cenzura de la B1

Cum functioneaza cenzura intr-o televiziune de stiri
de Dan Tapalaga HotNews.ro
Miercuri, 6 mai 2015, 15:09 Actualitate | Opinii

Dan Tapalaga
Dan Tapalaga
Foto: Hotnews
Conducerea televiziunii de stiri B1 TV le-a transmis propriilor jurnalisti, marti seara, sumarul redactiei si cateva indicatii cu mentiunea "important", prin care se impune cenzurarea unor subiecte importante, de maxim interes public, scrie reportervirtual.ro. "Nu preluam materialul cu penalii care vor sa modifice codul penal (e pe hotnews si l-au mai preluat niste ziare). Nu dam stirea cu propunerea Cristianei Anghel sa schimbe arestarea preventiva", se arata in mesjul conducerii catre jurnalisti. Acestora li se mai cere sa nu citeze site-urile HotNews.ro si Reportervirtual, indemnandu-i sa foloseasca anumite informatii, dar sa fara sa mentioneze sursa.

Cel mai grav din cele dezvaluite de reportervirtual.ro este actul editorial de cenzura interna, asumat si transmis intregii redactii de catre conducerea B1TV. Jurnalistilor televiziunii de stiri li se cere sa NU abordeze subiectul mutilarii legilor penale. Lansat de HotNews.ro luni, subiectul prezinta un grad ridicat interes public, a generat reactii de respingere in societate, din partea DNA si a unor ambasade occidentale.

De notat omerta din presa pe subiect, observata chiar de autorii mesajului B1 TV catre jurnalistii sai: subiectul "e pe hotnews si l-au mai preluat niste ziare". Altfel spus, ne putem preface linistiti ca ploua, nici alte televiziuni nu se agita (cu mici exceptii), subiectul se plimba doar pe net.

Este vorba, pe scurt, despre propunerile celor zece deputati PSD care mutileaza legislatia penala, ingreuneaza anchete si urmaresc intimidarea procurorilor. Cealalta informatie interzisa la publicare este o initiativa semnata de Cristiana Anghel, care face mai dificila arestarea preventiva. A fost votata marti de senatorii juristi.

A elimina cele doua subiecte de mare impact de pe agenda editoriala reprezinta un act de cenzura direct, asumat si imposibil de justificat cu buna credinta. A nu trata subiecte referitoare la modul cum politicienii vor sa puna in cap justitia inseamna a sluji interesele marilor cercetati penal, nu interesul public.

Actul de cenzura ascunde insa propaganda facuta Guvernului Ponta. Publicului B1 TV i se ascund subiectele cu potential impact negativ major asupra partidului aflat la guvernare. PSD a lansat sau a votat cele doua initiative menite sa slabeasca justitia. Or, propagandistii partidelor inca gandesc ca acum doua decenii, desi suntem demult in epoca retelelor sociale: daca nu apare la televizor, subiectul nu exista.

De remarcat inca ceva relevant. Conducerea postului nu s-a mai obosit sa pastreze aparentele fata de jurnalistii sai, de unde rezulta ca acestia s-au obisnuit cu pumnul in gura pe anumite subiecte si ca nu e prima data cand li spune ce sa scrie si ce nu.

"Nu mai invitam si nu mai citam de la Hotnews si Reporter Virtual", este prima indicatie interna cu mentiunea important. Asta nu e grav. Treaba oricarei redactii ce surse de informatii foloseste. Daca tot apeleaza insa la ele, regulile meseriei impun citarea. Or, in sumarul transmis de conducerea B1TV jurnalistilor sau apare semnalat un subiect publicat in exclusivitate de HotNews.ro, cu indicatia de a folosi informatia de pe site, dar cu interdictia expresa de a NUUUU cita sursa.

Aceasta este recomandarea interna: "Faceti BETA cu Rus si masterplanul luati info de aici, dar NUUUUU citati hotnews http://monitorizari.hotnews.ro/stiri-infrastructura_articole-20076199-ioan-rus-scrie-parlamentarilor-tema-master-planului-transport-acuza-unii-lipsa-fair-play-cum-argumenteaza-ministerul-fost-transparent-dezbatut-public-master-planul.htm"

Asta se numeste simplu furt fara jena, dar gestul contine si o mica doza de prostie. Subiectul furat a fost tratat gresit, dupa cum lesne se poate observa citind stirea postata azi pe site-ul B1. Jurnalistii au executat intocmai ordinul, au furat subiectul, nu au citat sursa. Numai ca subiectul la zi este scrisoarea lui Rus catre parlamentari, nu a parlamentarilor catre Rus. Aia e de saptamana trecuta. Or, informatia ca Rus le-a raspuns trece in stirea B1 TV in plan secund. Asta se numeste in presa "misleading", au ratat stirea. Ma rog, mai intai au furat-o, apoi au ratat-o, lasand informatia la zi in planul doi.

Va veti intreba, poate, cine sunt, totusi, autorii pretioaselor indicatii interne? Teoretic, niste editori. Practic, potrivit tuturor relatarilor jurnalistilor din B1, deciziile cheie de politica editoriala sunt luate de Sorin Oancea, managerul postului, care tine legatura cu echipa editoriala prin omul sau de incredere, Aura Titiriga. Aceasta transmite mai departe cine intra, cine iese de pe post, ce subiecte se fac si care nu.

Cam asa se naste in general manipularea pe sublectele mari, cam asa arata controlul agendei publice.

De unde a pornit insa razboiul declarat de B1 TV site-urilor HotNews.ro si ReporterVirtual? HotNews.ro a dezvaluit cum a fost umflat un subiect artificial - cresterea preturilor la Hypermarket - cum a ridicat B1 TV mingea la fileu guvernului Ponta. In timp ce postul TV pune pe agenda un fals subiect, strategii Guvernului Ponta declarau public hypermarketul "noul inamic public numarul 1".

Postul TV a negat ca a abordat un subiect artificial, insa campania stridenta dusa in tandemul B1 - Guvernul Ponta pe aceasta tema este proba suprema a complicitatii dintre presa si politica pe o tema artificiala. Nu exista nici o proba ca hypermarketurile au crescut preturile cu scopul de maxima profitul dupa aplicarea scaderii TVA de la 24% la 9%.

Cea mai buna dovada este chiar raportul ministerului agriculturii, document oficial realizat dupa verficarile si controalele efectuate de ministrul Daniel Constantin in piete. Ce scrie raportul despre cresterea preturilor raportata cu indignare de tandemul Guvern - B1 TV si data drept certa: "Daca piata de retail este una concurentiala, ne asteptam ca transferul reducerii TVA la alimente sa fie resimtit in evolutia preturilor la raft. Chiar daca ot exista fenomene locale de crestere a preturilor, date de puterea de piata superioara a unor magazine si/sau a unor producatori, la nivelul pietei in ansamblu, astfel de fenomene nu pot fi decat temporare. Eventuale cresteri de pret pe anumite grupe alimentare anterior datei de 1 iunie ar treui sa fei doar temporara....". Cum? A lasat Guvernul Ponta in offide B1? Adica nu sunt certe cresterile de preturi, sunt "eventuale", "pot exista" etc?

I-as intreba atat pe jurnalistii de acolo, din care cativa cunostinte vechi: cum se simt cand consimt sau calca in picioare regulile meseriei? Cat de confortabili sunt cand ordinul intern zice sa cenzurezi, sa furi sau sa inventezi subiecte, sa-ti bati joc de public si de colegi? Si i-as mai intreba, in fine, pe jurnalistii de la B1 pretinsi de dreapta daca nu se simt putin fraieriti lucrand la un post care face de ceva vreme o propaganda desantata stangii.

Articolul despre Băsescu apărut la DCNews

Traian Băsescu, un nou dosar penal. Al treilea. Dosarul Băsescu-Cășuneanu, redeschis de Tiberiu Nițu
06 MAI, 2015 / 22:08
Salveaza PDF Print Email Comentarii 2915 accesari
 Un al treilea dosar penal a fost redeschis pe numele fostului președintele Traian Băsescu. 

 Adrian Ursu, realizator Antena 3, a spus, într-o intervenție telefonică în emisiunea "Sinteza Zilei", că "este o lovitură șoc. E vorba despre dosarul de spălare de bani Băsescu-Cășuneanu. Se redeschide dosarul. Procurorul General s-a sesizat din oficiu". Se cere audierea tuturor persoanelor în cauză, inclusiv a lui Traian Băsescu și a fiicei sale mai mari, Ioana Băsescu. 

Tiberiu Nițu cere înlăturarea ca nelegală a rezoluției de închidere a dosarului, pe motiv că nu există fapta și trimiterea la Tribunalul București a dosarului unde ar urma să fie confirmată redeschiderea cauzei penale. 

Președintele Grupului de Investigații Politice, Mugur Ciuvică, este cel care a făcut plângerea în dosar, ajutat de avocatul Gheorghe Piperea. "E foarte bine că face procurorul general acest demers, e foarte rău că trăim într-o țară atât de bizară unde ajungem să ne bucurăm de lucruri firești", a spus Mugur Ciuvică, miercuri seară, la "Sinteza Zilei". 

Cumpărat cu 1,5 miliarde, vândut cu 12 miliarde 

În 9 august 2000, Traian Băsescu şi omul de afaceri Costel Căşuneanu au cumpărat de la acelaşi proprietar câte un teren de 3.700 de mp în Aleea Privighetorilor. Traian Băsescu a plătit un preț ireal de mic, de aproape 1,5 miliarde de lei vechi. În aceeași zi, Costel Cășuneanu a plătit aceluiași proprietar o sumă de patru ori mai mare. Doi ani mai târziu, Traian Băsescu vinde terenul contra sumei de 12 miliarde de lei vechi. Nu era boom imobiliar. Cumpărătorul era Gabriela Blaj, cumnata lui Costel Cășuneanu. Traian Băsescu a recunoscut, într-o declarație în fața camerelor de filmat, că adevăratul cumpărător a fost Costel Cășuneanu. Cu banii din tranzacție, Traian Băsescu a motivat cumpărarea vilei din Otopeni, pe care a donat-o fiicei sale, Ioana Băsescu. 

Trei dosare penale. Al patrulea, în așteptare

Traian Băsescu este acuzat de PÎCCJ de șantaj și amenințare în dosarul deschis în urma plângerii făcute de către senatoarea Gabriela Firea, dar și de abuz în serviciu contra persoanei într-un dosar redeschis tot de Parchetul General (VEZI AICI). În plus, un al patrulea dosar îl pândește pe fostul președinte. PÎCCJ a cerut instanței confirmarea redeschiderii urmăririi penale într-un alt dosar în care este vizat Traian Băsescu, la plângerea lui Corneliu Vadim Tudor, privind răpirea jurnaliștilor în Irak. În acest caz, Judecătoria Sectorului 5 are termen de judecată în 13 mai.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA