Tudor Chirilă, mesaj DUR pentru Klaus Iohannis: Societatea civilă sau strada nu trebuie să participe la gesturile de imagine ale președintelui/Aveți obligația să vă justificați prin acțiuni mandatul dat de români

Tudor Chirilă, mesaj DUR pentru Klaus Iohannis: Societatea civilă sau strada nu trebuie să participe la gesturile de imagine ale președintelui/Aveți obligația să vă justificați prin acțiuni mandatul dat de români

Tudor Chirila considera ca societatea civila sau strada nu trebuie sa participe la "gesturile de imagine ale presedintelui" si il avertizeaza pe presedinte ca are "obligatia" sa justifice prin actiuni mandatul pe care i l-au acordat romanii.

In opinia lui Chirila, care a fost nominalizat in multe postari de pe Facebook pentru a participa la consultarile de la Cotroceni cu societatea civila, anuntate de Iohannis, "ce se intamapla zilele astea la Universitate este doar inceputul culturii protestului".

"Pasivitatea noastra de douazecisicinci de ani a nascut monstrii care ne conduc. Nu putem spera ca un lider (fara ajutor colectiv) ne va rezolva problemele peste noapte", spune el, intr-o postare publicata pe contul lui de Facebook.

Tudor Chirila afirma ca este nevoie de "o forta din ce in ce mai mare care sa iasa in strada pentru lucruri mai mici decat marile tragedii, dar poate la fel de importante", si citeaza ca exemplu "mutarea judecatoarei Camelia Bogdan de la sectia penala la cea de contencios administrativ a Curtii de Apel Bucuresti".

Iata mai jos postarea lui Tudor Chirila (sublinierile apartin redactiei, n.r.)

"In cursul zilei de ieri am fost asaltat de sute de propuneri pe mail, sms sau in inboxul paginii mele care-mi cereau sa devin 'vocea strazii' la consultarile anuntate de Cotroceni cu societatea civila. As vrea sa va multumesc foarte mult tuturor celor care v-ati gandit la mine. Este gratificant sa vezi ca o mare parte de oameni te crede reprezentativ. Pe de alta parte, mi-am dat seama de cateva lucruri si as vrea sa le punctez aici:

1. Strada nu se poate organiza intr-un timp atat de scurt astfel incat sa se poata constitui intr-un organism cu adevarat reprezentativ. Prin urmare, sunt absolut convins, propunerile care au venit catre mine reprezinta doar o parte a intregului.

2. Consultarile de la Cotroceni sunt inutile. Presedintele Iohannis este la curent cu ceea ce doreste strada, revendicarile ei circula deja in diverse forme online, iar cea mai importanta - resetarea intregii clase politice - nu are cum sa nu fi ajuns la el. Mai mult decat atat, Cotroceniul nu a anuntat care este obiectul acestor consultari astfel incat cine merge acolo, chiar daca ar avea mandatul intregii miscari de protest, merge complet nepregatit. Dar Iohannis stie ca strada vrea ca el sa se delimiteze de partidele politice si sa fie cu adevarat de partea celor care vor o altfel de Romanie. Invitarea la negocieri presupune ca ar exista doua entitati opuse.

3. Miscarea din Piata Universitatii reclama un lider. Aseara am discutat in piata cu multi oameni care simt nevoia unui lider. Dar am avut sentimentul ca rostul acestui lider, odata ales, ar fi sa garanteze tuturor ca eforturile lor de a iesi in strada vor fi rasplatite dupa care oamenii isi pot vedea de viata. Cred ca asta este o greseala. Noi nu ne putem vedea de viata ca pana acum. Trebuie sa devenim IMPREUNA o forta din ce in ce mai mare care sa iasa in strada pentru lucruri mai mici decat marile tragedii, dar poate la fel de importante. Cum ar fi, de exemplu, mutarea judecatoarei Camelia Bogdan de la sectia penala la cea de contencios administrativ a Curtii de Apel Bucuresti. Ce se intampla zilele astea la Universitate este doar inceputul culturii protestului. Pasivitatea noastra de douazecisicinci de ani a nascut monstrii care ne conduc. Nu putem spera ca un lider (fara ajutor colectiv) ne va rezolva problemele peste noapte. Continuarea protestelor ne va arata ce avem de facut. Nevoia de lider e liderul in sine.

4. Pana la consultarile anuntate cu o viteza cel putin surprinzatoare presedintele Iohannis are de raspuns la niste intrebari: De ce Mihai Cimpeanu? Cum apreciaza ca Oprea este inca in guvern? Este dispus sa se delimiteze de toate figurile politice toxice? Iata motive pentru care lumea se afla inca in strada.
Daca m-as afla fata in fata cu presedintele Iohannis i-as spune asa: Oamenii din strada v-au votat presedinte si ei nu simt ca de cand ati fost investit le-ati reprezentat interesele. Aveti obligatia sa va justificati prin actiuni mandatul pe care vi l-au dat romanii. Daca doreati o consultare reala cu strada ar fi trebuit sa incepeti prin a da un semnal ca sunteti la curent cu revendicarile ei, nu sa programati de pe azi pe maine o asa zisa consultare cu societatea civila. Cred ca societatea civila sau strada nu trebuie sa participe la gesturile de imagine ale presedintelui. E mult prea grav momentul in care ne aflam.

Later edit: Gabriel Oprea a demisionat intre timp"


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”