Udrea: PMP îşi propune să dea viitorul preşedinte al României

Udrea: PMP îşi propune să dea viitorul preşedinte al României

PMP îşi propune să dea viitorul preşedinte al României şi să fie prima formaţiune care începe campania electorală, a declarat, marţi, liderul formaţiunii, Elena Udrea, la şedinţa Colegiului Naţional al partidului.

Udrea: PMP îşi propune să dea viitorul preşedinte al României (Imagine: Stefan Sandu/Mediafax Foto)

De altfel, membrii colegiului au primit o mapă a şedinţei în care se află o foaie inscripţionată cu "lista susţinătorilor pentru alegerea preşedintelui României, candidat Elena Gabriela Udrea".

Udrea a spus, la începutul şedinţei, că PMP îşi decide candidatul pentru prezidenţiale prin vot, şi că ,"indiferent cum ar fi evoluat situaţia", trebuia să se ajungă la acest vot, potrivit statutului.

"Candidatul PMP este votat de Colegiul Naţional, vom discuta cu toţi cei care reprezintă partidul în teritoriu situaţia de până acum, atingerea obiectivelor pe etape şi capacitatea partidului de a se mobiliza astfel încât PMP să aibă candidat în turul doi şi să-l învingă pe Victor Ponta . Avem toate argumentele să ne propunem să dăm şi viitorul preşedinte al României", le-a spus Udrea celor prezenţi.

De asemenea, ea a mai spus că "tocmai a aflat" că acum candidatul PDL-PNL pentru prezidenţiale "va avea probleme în a obţine votul celui care l-a adus la Bucureşti", adică votul lui Crin Antonescu .

Lucrările Colegiului Naţional al PMP continuă presa neavând acces la dezbateri.

Fostul lider PNL Crin Antonescu a declarat, luni seară, că exclude categoric o candidatură independentă la prezidenţiale, el menţionând că nu se va implica în susţinerea campaniei lui Klaus Iohannis şi că va vedea dacă îl va vota pe acesta.

Antonescu a precizat, într-o emisiune la Realitatea Tv, că exclude categoric o candidatură independentă şi că respectă decizia partidului în acest sens

Întrebat de moderator dacă se va implica în susţinerea campaniei lui Iohannis, Antonescu a răspuns: "Nu, categoric nu, pentru că sunt un om responsabil".

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro