Umează Operaţiunea ,,Marea Dezbrăcare''/Victor Ponta, un biet instrument al băieţilor cu bani şi epoleţi

Umează Operaţiunea ,,Marea Dezbrăcare''/Victor Ponta, un biet instrument al băieţilor cu bani şi epoleţi

În curând se va declanşa operaţiunea ,,Marea Dezbrăcare''. În care se va arăta, cu lux de amănunte, adevărata faţă a personajului numit Victor Ponta. Care nu este altceva decât instrumentul televizat al unor băieţi cu bani şi epoleţi. ,,Recrutul Viorel'', aşa cum este numit de cei care l-au făcut cine este, adică preşedinte PSD şi premierul României, va fi arătat în toată goliciunea. Iar totul va porni de la dezvăluirile din Dosarul EADS. Se va afla în curând şi cum au beneficiat, el şi Daciana, de apartamente de lux în complexul rezidenţial al lui Dumitru Nicolae ,,Niro'' şi pe ce filieră s-au făcut aceste tranzacţii despre care noi am scris. în mare parte.

Se va dezvălui şi misterul celui care l-a livrat pe Mircea Geoană cu celebra vizită la Vântu. Pe care Ponta îl ştie foarte bine. Îl vede în fiecare dimineaţă în oglindă, când se bărbiereşte. Va fi probabil, mare bucurie în PSD atunci când se va afla acest lucru.

Aşa cum va fi mare bucurie şi în rândul celor care l-au votat pe Mircea Geoană la congresul la care a fost ales preşedinte Victor Ponta. Practic, de frica lucrurilor care se puteau întâmpla cu Geoană în fruntea statului şi stăpânind partidul, acest om a fost sacrificat cu sânge rece. De nişte asasini politici plătiţi de securiştii care s-au simţit în pericol. GEOANĂ NU A AJUNS PREŞEDINTE DIN CAUZA SECURIŞTILOR CARE PĂPUŞEAZĂ PE MULŢI DIN PSD. Cel mai elocvent exemplu este apariţia pe scena politică a lui Sebastian Ghiţă. Care, dintr-un anonim de la Ploieşti, implicat în tot felul de afaceri oneroase, cu epoleţi în spate, a ajuns patronul televiziunii de ştiri nr2 în România şi nr2 în ditamai PSD. Nimic nu mişcă fără acceptul lui şi al lui Ponta. Cunoscătorii ştiu această realitate. Iar lucrurile scăpaseră de sub control când a avut loc scandalul cu primarul de la Sectorul 3.

Cei care ştiu mai bine decât noi culisele din PSD spun că EADS va duce la implozia partidului. Unde oricum starea de agitaţie este aproape de explozie. Cine se ia despre ce se vede la televizor poate vedea cu ochiul liber ce PSD lasă securiştii să apară pe sticlă. În afară de Ponta, doar cretini care repetă aceeaşi placă. Greii stau la cutie şi aşteaptă. Cine are minte, să fie atent la aceste detalii. Este liniştea dinaintea furtunii.

Poate că se va afla şi cum a fost atras în cursă Crin Antonescu, şi mai apoi determinat să lase locul liber, pentru a se forma USL. Structura prin care i s-a conferit puterea lui Victor Ponta. Fostul ministru delegat pentru implementarea şi controlul aplicării aquis-ului comunitar în Guvernele Năstase şi Bejinariu.

Şi nu în ultimul rând, se va afla şi cine este candidatul acoperit. Fost ofiţer acoperit SIPA. Cei care fac acum pe proştii şi spun că magistrat a fost şi Monica Macovei, uită deliberat că preşedintele a vorbit despre unii candidaţi că au fost ce au fost, cu mult înainte ca Macovei să-şi anunţe candidatura. Iar candidatura fostului procuror Macovei nu este întâmplătoare. Ea este cea care a desfiinţat SIPA. 


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?