VIDEO/Ce documente trimite Senatul la DNA

VIDEO/Ce documente trimite Senatul la DNA

Presedintele Comisiei de Regulament din Senat, liberalul Sebastian Grapa, a prezentat miercuri dimineata jurnalistilor documentele pe care urmeaza sa le trimita catre Directia Nationala Anticoruptie, precizand ca mare parte dintre acestea sunt documente administrative, cum ar fi cereri de concediu.

Amintim ca, marti, DNA a cerut de la Comisia de Regulament toate inscrisurile din 2014 si 2015 pana miercuri, precizand ca este vorba de Dosarul 122/P/2012, cel in care este cercetat penal senatorul Dan Sova.

 "Eu presupun ca se refera la modificarile de Regulament. Noi o sa le dam absolut tot, cereri de concediu, cereri de protocol si asa mai departe, in dosarul senatorului Sova, despre asta este vorba. Termenul este foarte scurt, ma voi duce acum sa fac copii si sa le trimitem cat mai repede, sa nu fim acuzati de ceva. Eu nu vreau sa intru pe forma in care a fost facuta acea solicitare, pentru ca exista acolo cateva disfunctii privind solicitarea facuta. Vom trimite pe cale oficiale maine dimineata cu corespondenta. Nu merge nimeni acolo", a declarat Sebastian Grapa marti.

"Cred ca domnii procurori sunt interesati sa vada daca au exista solicitari anterioare de modificare a regulamentului in functie cu Constitutia si nu au fost duse la indeplinire. O sa ne uitam pe toate documentele din 2012 pana acum. Din cate m-am uitat eu, pana acum, nu au existat astfel de solicitari din partea cuiva, membru al Senatului sau grup politic, pe care Comisia de regulament sa nu le fi dus la indeplinire," a mai spus el.

Miercuri, Grapa a precizat ca nu au fost gasite solicitari anterioare votului dat pe 25 martie pe cererea de retienre si arestare a senatorului Dan Sova. Regulamentul Senatului a fost modificat la finalul lunii martie, la o saptamana dupa votul dat in plen pentru retinerea si arestarea lui Dan Sova.

Grapa a declarat miercuri ca documentele vor fi trimise in cursul zilei de miercuri, probabil cu o masina, fiind foarte multe.

"Ne conformam solicitarii care vine la DNA si trimitem absolut toate inscrisurile existente din 2014 si 2015 pana in prezent. Contin diverse procese verbale de sedinta, diverse solicitari, amendamente la regulament, absolut toate actele materiale. Colegii mei au facut copii inclusiv dupa intrari iesiri, acolo sunt diverse solicitari. Cele mai multe sunt chestiune administrative, solicitari de concediu, de protocol. Vor fi in jur de 7-8 mii de file. Le-am facut in dublu exemplar ca sa nu fie dubii", a declarat Grapa jurnalistilor.

"Din punctul meu de vedere as fi facut un filtru si as fi cerut strict problema care ma intereseaza. Puteau de exemplu sa solicite toate amendamentele facute in 2014-2015; 60% dintre solicitarile pe care le vedeti sunt chestiuni adminsitrative", a mai spus presedintele Comisiei.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia