VIDEO/Doamne, ce ANALFABEȚI și NESIMȚIȚI a votat acest popor!

VIDEO/Doamne, ce ANALFABEȚI și NESIMȚIȚI a votat acest popor!

Incident deosebit de grav la Bacalaureat 2015 în Mehedinţi, în care sunt implicate cele două fiice şi soţia baronului PSD de Mehedinţi, Adrian Duicu. Fiica cea mare a familiei Duicu, Adina Duicu, care vineri a susţinut proba la chimie, a fost prinsă în timp ce i se dicta la telefon rezolvarea subiectelor. Procurorul şi poliţistul veniţi la faţa locului au fost luaţi la rost de soţia lui Duicu şi de fiica cea mică a acestuia.

 Adina Duicu, fiica cea mare a baronului PSD de Mehedinţi, a fost prinsă în timpul examenului de Bacalaureat când i se dicta la telefon rezolvarea subiectelor la chimie. Surse din cadrul Liceului Dierna din Orşova, unde Adina Duicu a susţinut examenul, spun că cea care îi dicta la telefon este nimeni alta decât Mirela Stoenel, fosta directoare a acestei unităţi şcolare, cea care a fost implicată într-un scandal de proporţii atunci când a vrut să desfiinţeze clubul de caiac canoe şi canotaj din localitate şi care este anchetată în dosarul prim-procuroarei şpăgare Carmen Sârboiu. 

Aceleaşi surse din cadrul liceului din Orşova susţin că inclusiv camerele de supraveghere din sala în care susţine examenul Adina Duicu au fost oprite. Adina Duicu, fiica baronului PSD Adrian Duicu, a absolvit Liceul Teoretic „Traian Lalescu” din Orşova. Incidente la Bacalaureat 2015. Soţia lui Duicu a agresat un poliţist Sesizaţi de incident, la faţa locului au venit un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Judeţean Mehedinţi şi un poliţist de la IPJ Mehedinţi. La ieşire din liceu, cei doi au avut parte de un scandal de proporţii, protagonişti fiind Mariana Duicu, soţia baronului de Mehedinţi şi fiica cea mică, Larisa.

Cei doi au fost luaţi la rost de cele două membre ale familiei Duicu foarte supărate de prezenţa oamenilor legii la faţa locului. Potrivit procurorului Fănică Cercel, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Judeţean Mehedinţi, procurorul a scăpat nevătamat, însă poliţistul a fost zgârâriat.

Soţia şi fiica baronului Adrian Duicu agresează un poliţist la Liceul de Marină din Orşova

„A fost un procuror la Liceul din Orşova pentru a ridica obiecte şi înscrisuri în legătură cu un telefon al fiicei domnului Duicu. Mama fetei a reacţionat un pic cam deplasat şi se pare că un poliţist este zgârâiat pe faţă. Faţă de procuror nu a fost niciun act de violenţă. Urmează să se întocmească proces-verbal pentru ultraj, iar dosarul va fi soluţionat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Orşova, competent. Nu putem spune că a fost fraudă până nu se dovedeşte frauda”, ne-a declarat procurorul Cercel.

Contactată de „Adevărul“, şefa Inspectoratului Şcolar Mehedinţi, Mirela Pintea Enea, spune că nu cunoaşte nimic despre cele petrecute la Orşova: „Nu cunosc nimic, nu ştiu în acest moment, sunt cu lucrările acum, trebuie să le preluăm din centre”. Aceasta a cerut de ragaz de jumătate de oră pentru a se informa, însă după aceea nu a mai răspuns la telefon. Directorul Liceului „Dierna” din Orşova, Petre Pătăşanu, spune că nu ştie nimic despre acest incident: „Nu ştiu nimic, nu am auzit nimic, nu am încălcat în şcoală săptămâna asta, fiind examenul de bacalaureat am dat cheile la preşedinte comisiei, le-am spus să mă sune doar dacă se întâmplă ceva cu infrastructura”. Adrian Duicu, cercetat sub control judiciar Fostul preşedinte al CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, se află sub control judiciar din luna aprilie a acestui, fiind cercetat într-un dosar de corupţie. Adrian Duicu a fost trimis în judecată la sfârşitul lunii iulie 2014 de procurorii anticorupţei care îl acuză de mai multe infracţiuni de corupţie, printre care trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi dare de mită. Alături de Duicu au mai fost trimişi în judecată şi Ştefan Ponea, fost şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Constantin Popescu, om de afaceri şi fost preşedintele al PSD Orşova, dar şi Valentina Drăghia, administrator al unei societăţi comerciale.





Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”