Andreea Mitu, învinsă în primul tur la Australian Open

Andreea Mitu, învinsă în primul tur la Australian Open

Jucătoarea română de tenis Andreea Mitu a fost învinsă de germanca Julia Goerges cu 6-3, 6-4, marți, la Melbourne, în runda inaugurală a turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului. Andreea Mitu (24 ani, 96 WTA), aflată în premieră pe tabloul principal la Melbourne, a cedat după o oră și 13 minute în fața unei adversare mai valoroase, Julia Goerges (27 ani, 45 WTA). Germanca a reușit nu mai puțin de 15 ași în acest meci, în care diferența a fost făcută de cele două mingi de break transformate (din patru avute), în timp ce Andreea le-a ratat pe toate cele trei de care a beneficiat.

Mitu câștigase primul meci direct cu Goerges, în 2014, în primul tur la Poitiers (ITF), cu 1-6, 6-4, 6-3.

Andreea Mitu va primi pentru participare un cec de 34.500 dolari australieni și 10 puncte WTA.

Monica Niculescu s-a calificat, luni, în turul al doilea, unde o va întâlni pe rusoaica Elizaveta Kulicikova, în timp ce, marți, în primul tur, vor evolua alte trei românce — Simona Halep (cu chinezoaica Shuai Zhang), Irina Begu (cu suedeza Johanna Larsson) și Alexandra Dulgheru (cu australianca Storm Sanders).

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...