Bergodi - "Sunt convins că ne vom salva de la retrogradare"

Bergodi - "Sunt convins că ne vom salva de la retrogradare"

Noul antrenor al Rapidului, Cristiano Bergodi, a declarat că este "convins că ne vom salva de la retrogradare" și că atmosfera în cadrul lotului este "foarte bună" după schimbarea de pe banca tehnică, informează digisport.ro. La conferința de presă dinaintea meciului de luni cu Concordia Chiajna, Bergodi a afirmat: "Am întâlnit un grup, care nu era cu moralul foarte bun, mai ales că băieții vin după trei înfrângeri la rând. Dar, eu cred că situația s-a schimbat, este și un alt antrenor acum. Nu știu dacă era liniște înainte, dar acum este. Jucătorii nu mai trebuie să se gândească la asta, atmosfera este foarte bună".

"Urmează un meci foarte important, mai ales că suntem la opt etape de finalul campionatului. Va fi foarte important să câștigăm cu cei de la Chiajna. Vom face maximum de efort pentru a câștiga acest meci, mai ales că evoluăm în fața unei echipe bune", a spus tehnicianul.

Italianul nu s-a decis asupra formulei de start, dar crede că Daniel Pancu ar putea evolua luni seară în Giulești: "Pancu a reintrat în programul echipei, după o zi în care s-a pregătit separat. Mai sunt trei zile pentru a decide dacă va juca sau nu. Important este ca cei care vor intra pe teren să arate voință, determinare și sacrificiu. Asta îi lipsește Rapidului în acest moment. Eu sunt convins că ne vom salva de la retrogradare".

Întrebat despre Cristian Pustai, predecesorul său, care încă mai este antrenorul giuleștenilor în acte, Bergodi a răspuns: "Nu este un lucru important pentru mine, Cristi este colegul meu, dar nu mă interesează pe mine ce mai are el de luat de la Rapid. Eu m-am întâlnit cu el, am stat la masă, a fost amabil, mi-a explicat situația jucătorilor".

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”