Fotbal: Gabriel Mureșan, 16 meciuri de suspendare după ce l-a accidentat pe Raul Rusescu

Gabriel Mureșan, mijlocașul echipei ASA Tg. Mureș, a fost sancționat cu o suspendare de 16 meciuri și o amendă de 25.000 de lei după ce l-a accidentat pe Raul Rusescu, atacantul Stelei București, în timpul meciului din etapa a 12-a a Ligii I, a decis miercuri Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, informează site-ul LPF.

Mureșan l-a lovit cu cotul în gură pe Rusescu, ce a devenit indisponibil mai multe săptămâni.

Eliminat în aceeași partidă, Ousmane N'Doye, coechipierul lui Mureșan, a primit o suspendare de 6 meciuri și o amendă de 5.000 lei. Săptămâna trecută, pentru aceeași eliminare, N'Doye fusese suspendat două meciuri și amendat cu 3.000 de lei. Potrivit regulamentului, el va executa sancțiunea cea mai gravă, adică suspendarea de 6 meciuri și amenda de 5.000 de lei.

Michael Ngadeu-Ngadjui, jucătorul lui GC Botoșani, eliminat în partida cu CSU Craiova din etapa a 13-a, a primit o suspendare de un meci și o amendă de 740 de lei.

Tot o suspendare de un meci și o amendă de 740 de lei a primit Ioan Mera, jucătorul Rapidului București, eliminat în partida cu CSMS Iași din etapa a 13-a.

Dănuț Matei, antrenorul secund al lui Gaz Metan Mediaș, a fost suspendare pentru 2 jocuri și amendat cu 320 lei, în urma eliminării din meciul cu U Cluj, din aceeași etapă.

În urma incidentelor de la partida Steaua — Dinamo, derby-ul rundei a 13-a, clubul FC Steaua a primit o amendă de 60.000 de lei, iar clubul Dinamo, o amendă de 20.000 de lei.

Pentru neexecutarea unei hotărâri CNSL, clubului FC Vaslui i-a fost interzis "dreptul de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și i se vor scădea puncte", a indicat LPF. "Scăderea de puncte se aplică asupra celor acumulate în campionatul de categoria cea mai ridicată, urmând ca la fiecare 15 zile calendaristice de întârziere de plată, echipei în cauză să i se scadă două puncte, perioada 18.10.2014 — 01.11.2014. Termen 19.11.2014", a precizat Liga;

Tot pentru neexecutarea unei hotărâri CNSL, clubul CFR 1907 Cluj a fost amendat cu 3.000 de lei și i s-a acordat "termen de grație 5 zile de la comunicarea prezentei pentru stingerea debitului". "Termen 26.11.2014", a precizat LPF.

AGERPRES 


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Sondaje PSD cu erori mari și facturi uriașe

2 Lista completă a jurnaliștilor și analiștilor care-i vor pune întrebări lui Klaus Iohannis la dezbaterea de ma…

3 Cum susținea Viorica Dăncilă în PE adoptarea Ordonanței 13 care-l salva pe Dragnea

4 Ce e asta? Astăzi este ziua Olguței, cumva?

5 Rareș Bogdan / Dezbaterea lui Iohannis va fi pe model american. Ne așteptăm ca audiența să fie de peste 7 milio…

recomandări

Te ia DNA: MIHAI LAURENTIU ALFRED

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Faceți cunoștință cu Grumpy cat japoneză, care e chiar mai grumpy decât originala