FRF: Gino Iorgulescu nu poate fi preşedintele federaţiei, acest post este ocupat de Răzvan Burleanu

FRF: Gino Iorgulescu nu poate fi preşedintele federaţiei, acest post este ocupat de Răzvan Burleanu

Federaţia Română de Fotbal a precizat, marţi, pe site-ul oficial, că şeful LPF şi prim-vicepreşedintele FRF, Gino Iorgulescu, nu poate fi preşedintele interimar al forului de la Casa Fotbalului până la judecarea contestaţiei AJF Giurgiu, întrucât postul este ocupat de Răzvan Burleanu.

Gino Iorgulescu (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

"Ca urmare a deciziei Tribunalului Municipal Bucureşti de astăzi, dar mai ales ca reacţie la speculaţiile privind efectele ei, precizăm: instanţa a luat act că există o cerere de intervenţie, nu «o problemă», cum dezinformează reprezentantul legal al AJF Giurgiu; s-a pronunţat o amânare pentru a se lua la cunoştinţă de cererea de intervenţie; nu s-au purtat discuţii suplimentare, nu s-a pus în discuţie legitimitatea conducerii FRF, valabilitatea alegerilor sau orice alte chestiuni de natură juridică; nu a fost vorba de o certificare a conducerii FRF; la fiecare cerere de înscriere a organelor de conducere FRF de pînă acum au existat astfel de cereri de intervenţie. Ele au tergiversat înregistrările respective, dar nu au avut efecte juridice; pînă în prezent, FRF a avut conducere, astfel că are şi în continuare; domnul Gino Iorgulescu nu poate fi preşedintele FRF «pînă pe 6 mai», pentru că preşedintele FRF este Răzvan Burleanu", se arată în comunicatul postat pe site-ul Federaţiei Române de Fotbal.

Juristul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Giurgiu, Adrian Raţiu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că Tribunalul Municipiului Bucureşti nu a validat noua conducere a FRF , stabilind pentru 6 mai judecarea contestaţiei deciziei Adunării Generale a federaţiei.

"Clientul nostru, AJF Giurgiu, contestă validitatea Adunării Generale, printr-o cerere prin care a spus; «Domnule, îmi pare rău, nu îi validaţi pe ăştia, pentru că noi am contestat hotărârea Adunării Generale». Instanţa a acordat, astăzi, un nou termen pentru 6 mai, când se va judeca procesul dintre AJF Giurgiu în contradictoriu cu federaţia şi se va stabili dacă tribunalul trebuie să-i înscrie pe cei noi sau nu. Pe scurt, nu s-a validat deocamdată noua conducere, chestiunea va fi analizată peste o lună. Până atunci, teoretic, este un proviziorat, pentru că este clar că această nouă conducere nu a fost validată. Din câte ştiu eu, potrivit statutului, federaţia ar trebui să fie reprezentată în mod provizoriu de cineva, să nu fie nici vechea, nici noua conducere. Din câte ştiu eu, după statut este prim-vicepreşedintele FRF, domnul Gino Iorgulescu. Aşa ar trebui să fie, nu mă întrebaţi cum va fi", a spus Raţiu, pentru MEDIAFAX.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...