Futsal: România a ratat în mod dramatic calificarea la EURO 2016

Futsal: România a ratat în mod dramatic calificarea la EURO 2016

Reprezentativa de futsal a României a ratat în mod dramatic calificarea la EURO 2016, după ce a fost învinsă de Ungaria cu scorul de 4-3 (1-1, 2-2), după prelungiri, marți seara, la Debrecen, în manșa a doua a play-off-ului, în urma unui gol încasat în penultima secundă de joc. După 2-2 în prima manșă, tricolorii au condus cu 2-1 și 3-2 și au irosit două penalty-uri, prin frații Florin și Cristian Matei, scăpând calificarea printre degete, la ultima fază.

Florin Matei a marcat toate golurile echipei României (15:07, 23:43 — penalty, 41:22), dar a ratat un penalty (36:40), ca și Cristian Matei (41:59). Pentru Ungaria au înscris Akos Harnisch (03:31), care a primit cartonaș roșu (23:43), Adam Hosszu (29:16) și Zoltan Droth (06:27, 49:59).

La EURO 2016, programat în perioada 2-13 februarie, în Serbia, pe lângă echipa gazdă, s-au calificat Rusia, Spania, Italia, Ucraina, Slovenia, Croația, Portugalia, Kazahstan, Cehia, Azerbaidjan și Ungaria.

La Debrecen au evoluat echipele:
Ungaria: Gyula Toth — Janos Trencsenyi, Richard David, Norbert Lovas, Janos Rabl. Selecționer: Sito Rivera (Spania). Au mai jucat: Peter Komaromi, Istvan Gal, Norbert Oreglaki, Szabolcs Szeghy, Akos Harnisch, Zoltan Droth, Adam Hosszu.
România: Vlad Iancu — Cristian Matei, Florin Ignat, Florin Matei, Robert Lupu. Selecționer: Zoltan Jakab. Au mai evoluat: Marian Șotârcă, Ion Al-Ioani, Adrian Pânzaru, Emil Răducu, Dumitru Stoica, Laszlo Szocs, Szabolcs Manya, Alpar Csoma.

Arbitri: Fernando Gutiérrez Lumbreras; Francisco Diaz; Juan Gallardo (toți din Spania)

AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...