Gilles Simon, principalul favorit la BRD Năstase Țiriac Trophy, eliminat în sferturi

Gilles Simon, principalul favorit la BRD Năstase Țiriac Trophy, eliminat în sferturi

Tenismanul francez Gilles Simon, principalul favorit al turneului BRD Năstase Țiriac Trophy, a fost învins de spaniolul Daniel Gimeno-Traver cu 6-7 (5), 6-4, 6-2, vineri, la Arenele BNR din București, în sferturile de finală ale competiției dotate cu premii totale de 439.405 euro. Simon, numărul 13 mondial și triplu câștigător la București (2007, 2008, 2012), a înclinat steagul după două ore și 20 de minute de joc, în fața unui spaniol care nu are niciun titlu ATP în carieră.

Daniel Gimeno-Traver (29 ani), aflat pe locul 68 în lume, a avut cea mai bună clasare în clasamentul ATP pe 18 martie 2013, locul 48. Ibericul și-a luat și o revanșă după ce a fost învins de Simon în primul meci direct, cu 6-4, 7-6 (2), 6-3, în 2009, în primul tur la US Open.

Spaniolul vine după o perioadă foarte bună, în care a jucat prima sa finală ATP, pe 12 aprilie, la Casablanca (învins cu 6-2, 6-2 de Martin Klizan).

În semifinale, Gimeno-Traver îl va înfrunta pe cehul Jiri Vesely (N. 7), victorios cu 6-4, 6-4 în fața croatului Ivo Karlovic, al treilea favorit.

Ibericul l-a învins pe Vesely în ambele meciuri directe, anul trecut la Moscova (7-5, 6-3 în primul tur) și anul acesta la Casablanca (6-7, 6-4, 6-4 în semifinale).

În ultimul sfert de finală de la București, francezul Gael Monfils, al doilea favorit, îl va înfrunta pe italianul Simone Bolelli (N. 8). Câștigătorul îl va înfrunta în semifinale pe spaniolul Guillermo Garcia-Lopez (Spania/N. 5), care a trecut de cehul Lukas Rosol (N. 4) cu 6-4, 7-6 (7).

AGERPRES (editor: Mihai Țenea)

Gilles Simon — "În 2016 voi reveni la București"
Tenismanul francez Gilles Simon, principalul favorit al turneului BRD Năstase Țiriac Trophy, învins vineri de spaniolul Daniel Gimeno-Traver în sferturi de finală, a declarat după meci, într-o conferință de presă, că va reveni la București.

"Mă voi întoarce la București în anul 2016. Voi reveni mereu în România, unde am avut atâtea victorii. Am avut de disputat un meci dificil, cu adversarul meu spaniol", a afirmat Simon, numărul 13 mondial și triplu câștigător la București (2007, 2008, 2012).

"Eu am început bine, am câștigat și primul set, apoi totul s-a răsturnat. Cheia jocului a stat în mai multe puncte câștigate de Gimeno-Traver, care a expediat mingea în terenul meu, foarte aproape de linie. Aceasta a fost pe scurt istoria unui joc pierdut, dar în ediția viitoare îmi voi lua revanșa", a continuat francezul, învins de spaniolul Daniel Gimeno-Traver cu 6-7 (5), 6-4, 6-2. AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...